Autorul „Gaiţelor”

Untitled design

ALEXANDRU KIRIŢESCU  (28 martie 1888 – 9 aprilie 1961) s-a născut la Pitești, în familia unui mărunt funcționar. A urmat cursurile Universității din București. După absolvire devine inspector pe lângă Teatrul Național din București. Debutează ca dramaturg la vârsta de 22 de ani, cu piesa „Învinșii”. Cea mai importantă piesă a sa este „Gaițele”. Alexandru Kirițescu a intrat cu „Gaițele” într-o competiție cu fratele său, fiind influențat de textele lui Nicolae Kirițescu pentru teatrul de revistă. Piesa a inspirat filmul „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu. (medalion Naomi Codoban)

România. Un cuvânt frumos, rotund, ce împlineşte anul acesta o sută de ani. Un cuvânt cât o ţară. Dacă ne-am închipui România ca un câmp de stele, am vedea că sunt aştri care luminează cu o strălucire aparte, rămânând pe acest câmp boltit în chip de Steaua Nordului. Aceşti aştri ce ne dau altitudinea, direcţia şi steagul poartă numele acelor oameni remarcabili ce alcătuiesc Panteonul spiritual al României. Până în ultima zi a celebrării Centenarului Unirii, elevii Liceului Onisifor Ghibu îi vor aduce aproape de noi. (conf. univ. dr. Ramona Novicov)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: