ALEXA FIŢ & ALINA ZGHIBOLŢ: Sandra N la primul single pe canalul propriu de YouTube. Plus VIDEO

Sandra N, o cântăreaţă de excepţie, căreia îi place să râdă mult şi tare, un om sincer, iubitor de dreptate, ambiţioasă, un om bun şi loial, dispus să ofere atât cât primeşte, nici mai mult nici mai puţin, un om complex cu o personalitate pe care cineva ajunge să o descopere în mulţi ani, care iubeşte şi iubeşte să fie iubită.

image001

SANDRA N

Sandra şi-a început cariera muzicală la vârsta de doar 4 ani, participând la concursul Tip Top Minitop, urmând mai apoi mulţi ani de antrenamente, concursuri şi festivaluri, pentru ca mai apoi, la vârsta de 14 ani, să aibă primul album dance / pop.

Talentul pentru muzică l-a moştenit de la ambii ei părinţi şi a ales să activeze în domeniul muzicii pentru că „muzica m-a ales pe mine”, după cum ne spune artista noastră. Muzica era modul ei de a-şi exprima sensibilitatea şi trăirile încă din copilărie şi, văzând că oamenii apreciau acest lucru, a ales să-şi susţină creaţiile în faţa lor.

„Senzaţia de a fi pe scenă şi de a avea oameni care îmi zâmbesc, care se bucură de muzica mea, senzaţia de a alina oamenii prin piesele mele, de a transmite o emoţie” – acestea sunt lucrurile pe care Sandra le adoră cel mai mult în cariera sa de cântăreaţă.

 

În urmă cu aproximativ două săptămâni, cântăreaţa a lansat Plângi pe umărul meu, primul single lansat pe canalul ei propriu de YouTube. Acesta a fost un pas curajos pentru Sandra, deoarece marchează un nou început în cariera ei. Piesa vorbeşte despre acel moment din viaţă în care simţi că exişti  pentru cineva doar când are nevoie de tine şi simţi că trebuie să ai puterea să te desprinzi chiar dacă ai fost sau eşti ataşat de acea persoană, pentru a te putea elibera şi pentru a începe o nouă viaţă.

Artista are multe piese compuse de ea care urmează să capete contur şi se gândeşte fie la lansarea unui mini-album, fie să lanseze piesele respective la o distanţă mai mică decât făcea până în prezent: „Am foarte multe idei compuse de mine şi a venit timpul ca acestea să capete contur. Sunt poveşti de viaţă pe care le-am trăit sau le-am trăit prin alţii în toţi aceşti ani până eu am ajuns să-mi găsesc liniştea.”

image003

Vrem să adăugăm faptul că talentata noastră artistă trăieşte o minune, şi anume faptul că în curând va deveni mamă! Deja se simte o mămică foarte iubitoare şi simte că îşi va iubi puiul pe zi ce trece, îl simte ca un îngeraş care îi transmite iubire. „Sunt foarte fericită şi entuziasmată că traiesc această minune”, ne spune Sandra.

Sandra are un mesaj pentru toţi cei care vor să-i calce pe urme, dar şi pentru viitoarele mămici: „Faceţi totul cu credinţă, pasiune, curaj şi să nu vă fie teamă de nimic, pentru că totul e posibil cu Dumnezeu!”

Informaţiile ne-au fost oferite de către Sandra N, iar fotografiile preluate din arhiva artistei.

ALEXA FIŢ, ALINA ZGHIBOLŢ

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: