Noi, oamenii, dorim adesea să trăim în compania unor persoane loiale și iubitoare, care să reprezinte un sprijin oricând avem nevoie. Problema este că numărul persoanelor cu respectivele trăsături sunt printre cele mai rar întâlnite, iar omul devine atunci în căutare de ceva nou și mai puțin omenesc.

Hugo
În acest material vom vorbi despre relația pe care cineva o poate stabili cu un câine, din lipsă de afecțiune, dar care într-un final se poate transforma într-o iubire sinceră.
Sebastian Petric, fost elev al Colegiului Economic Partenie Cosma Oradea, în prezent student la Universitatea din Oradea, vine la noi cu argumente care susțin că locul unui om într-o relație de prietenie poate fi ușor înlocuit cu prezența unui câine.
Hugo, un Doberman în vârstă de un an și două săptămâni, a fost integrat în familia lui Sebastian încă din primele cinci săptămâni de viață, iar care acum „ocupă un loc important printre membrii familiei”, după cum ne mărturisește Sebastian.
Încă din primele zile în preajma acestuia, câinele a luat parte la mici lecții de dresaj din partea stăpânului. Prin exersări zilnice și timp acordat dresajului, Hugo este acum „mai ascultător decât un om din zilele noastre”. Știe să răspundă la comenzi precum: „Șezi!”, „Aport!”, „Culcat!”, „Nu-i voie!”, „Latră!”, „Pupă-mă!”, „Jos!”, „Las-o!” etc.
„Tot ce vedeți acum în Hugo nu s-a dezvoltat cu greu, deoarece am avut prilejul de a începe dresajul de la o vârstă fragedă, însă nopțile nedormite cu scopul de a-l proteja își au și ele locul”, ne mărturisește Sebastian.
Este mândru că a reușit ceea ce și-a impus, iar în continuare ar face-o cu o dragoste la fel de mare și în privința altor câini străini, cu condiția să aibă în jurul vârstei de un an.

Sebastian Petric
Nu într-un final, l-am întrebat pe acesta în privința unor concursuri, dar ne mărturisește că nici măcar nu i-a trecut aşa ceva prin minte, deoarece scopul dresajului nu a fost de a produce bani pe urma câinelui, ci de a face din el un câine model în rândul rasei acestuia.
În zilele următoare vom reveni cu un video avându-l ca protagonist pe Hugo.
TEODORA SĂLĂGEAN, IULIA BOROȘ










