EMANUELA BOGDAN & FLAVIA BOGDAN: În turnee alături de Corul Deo Gloria. Plus VIDEO

IMG_3186

Nathan Niculaş, un tânăr de 18 ani, elev la Liceul de Arte din Oradea, este un artist foarte talentat, care studiază violoncelul.

Întrebându-l când şi cum şi-a descoperit acest talent, Nathan ne-a spus că încă de mic copil a fost influenţat de muzică. „Tatăl meu fiind dirijor, are un cor de mai bine de 20 de ani, iar încă de la o vârstă fragedă mă lua cu el la repetiţii şi concerte, unde auzeam multe lucruri legate de interpretarea muzicală şi ce înseamnă cu adevărat muzica. În jurul vârstei de nouă ani, am început să am tangenţă cu violoncelul. O persoană din cor era totodată şi violoncelistă şi adesea ajungea să aibă solo-uri în concerte. Ascultând într-una violoncelul, am început să îl îndrăgesc tot mai mult, astfel că la sfârşitul clasei a IV-a i-am rugat pe ai mei să mă transfere la Liceul de Arte, ca să pot începe studiul violoncelului.”

De-a lungul anilor a avut mai mulţi profesori, printre care se numără Robin Alban şi Beata Ichim. „Actualmente, am mers la câteva ore la maestrul Marin Cazacu, şi fiul lui, Ştefan, dar datorită distanţei mari dintre Bucureşti şi Oradea, este mai dificil acest lucru. Cu toate acestea, ambii sunt violoncelişti geniali.”

Nathan spune că studiul individual este cel mai important lucru în viaţa unui muzician. Nu are un număr fix de ore dedicat studiului în fiecare zi, „dar un timp de studiu decent ar fi undeva la două ore. Bineînţeles, întotdeauna lucrul cel mai important este calitatea timpului de studiu, nu cantitatea.”

Pe  parcursul anilor de studiu, Nathan a participat  la câteva concursuri, printre care: Festivalul J.S. Bach, unde în ultimii trei ani a obţinut diploma de excelenţă; Concursul Naţional „Lira de Aur”, unde a obţinut menţiune; şi Concursul de Interpretare Camerală, secţia Formaţii de muzică instrumentală, unde a obţinut Marele Premiu.

„De-a lungul anilor am participat la multe concerte ca şi instrumentist, dar şi ca solist. Am avut plăcerea să merg în numeroase turnee alături de corul dirijat de tatăl meu, Corul Deo Gloria. Trei din aceste turnee au avut loc în Statele Unite ale Americii, iar în luna decembrie a anului actual vom susţine încă un turneu în SUA. În ultimul an de zile am fost solicitat să cânt ca şi colaborator alături de Filarmonica de Stat din Oradea, la două concerte, unul dintre ele fiind în Roma, Italia. Tot recent am avut onoarea să cânt în cadrul concertului City Opera, ca şi solist, piesa Oblivion de A. Piazzola, pe scena pe care a interpretat şi solista Laura Bretean, câştigătoare a concursului Românii au talent şi finalistă a concursului America’s Got Talent.”

Pentru  Nathan, violoncelul este un mod de a-şi exprima sentimentele. „Când cânt la violoncel, trebuie să simt ceea ce cânt, altfel nu sunt împlinit. Partitura este ca un text oarecare, iar datoria noastră ca muzicieni este să reuşim să transmitem ascultătorilor un mesaj.”

Întrebându-l cum reuşeşte să facă faţă emoţiilor, Nathan ne-a răspuns astfel: „Emoţiile sunt un lucru mai delicat, dar odată cu timpul şi experienţa începi să te obişnuieşti. Când eşti pe scenă în faţa unui public, ai nevoie de siguranţă şi încredere în tine, lucru care poate transforma nişte emoţii în «cireaşa de pe tort» în interpretarea ta.  Majoritatea lumii care mă ascultă cântând îmi spun că sunt talentat sau că «le-am uns sufletul…», însă eu ştiu că mai am mult de muncă de acum încolo.”

După ce va termina liceul, Nathan vrea să continue studiul violoncelului – la Bucureşti, Budapesta sau Viena: „Rămâne de văzut. Cum zicea cineva: «Nu ştii niciodată ce va aduce ziua de mâine»”.

La întrebarea: „Te vezi peste zece ani cântând în continuare la violoncel  şi excelând în asta?”, Nathan ne-a răspuns astfel: „Nu pot să zic că mă văd sau nu mă văd excelând în violoncel peste 10 ani. Pe lângă violoncel, mă mai atrag dirijatul şi compoziţia, dar categoric la violoncel nu voi renunţa”.

„Sfatul meu pentru voi, cei care citiţi, este să nu vă daţi niciodată bătuţi. Întotdeauna ţintiţi mai sus şi niciodată să nu uitaţi scopul pentru care trăiţi pe acest pământ.”

EMANUELA BOGDAN, FLAVIA BOGDAN

EMANUELA BOGDAN, FLAVIA BOGDAN

FLAVIA BOGDAN, EMANUELA BOGDAN

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: