RAMONA FARCAŞ: „Fluturi” de Irina Binder

Cred că, atunci când Dumnezeu şi-a propus sa creeze fluturii, se gândise ca ei să fie vietăţi perfecte, iar din punctul meu de vedere, a reuşit.

Ramona citind „Fluturi”

Ramona citind „Fluturi”

Când ne gândim la cuvântul „fluturi”, ne gândim la o mulţime de lucruri, dar cred că primul lucru care ne vine în minte şi ni se colorează pe retină este amalgamul de culori de pe aripioarele lor fragile, ce se iubesc cu culorile florilor şi ale cerului în zilele de vară. Se spune ca acestia traiesc doar o zi pe pamant, dar prin ziua aceea isi traiesc toata viata cu o intensitate de care noi nu suntem capabili in niciunul din momentele cele mai puternice ale vietii noastre.

Probabil la aceste lucruri se gandise si autoarea, Irina Binder, atunci cand si-a dat titlul cartii, deoarece exista multe asemănări intre viata ei si viata unui fluture.

La originea „Fluturilor” stau povestile sale de viata, povesti reale care au la baza iubirea si suferinta, ea fiind personajul pricipal. Cred cu cea mai mare tarie ca scriitoarea Irina Binder a scris cu sufletul, altfel nu imi pot imagina cum poate sa starneasca atatea emotii. Parca ii vibra sufletul printre randuri, iar cu fiecare pagina isi lasase si-o parte din inima.

Sursă imagine: aromavietzii.blogspot.com

Sursă imagine: aromavietzii.blogspot.com

„Fluturi” ne prezinta o poveste de dragoste cu secrete, iluzii, greseli, alegeri, situatii complicate si destine strans impletite din care mi-am schimbat total perceptia despre viata si cred ca fiecare dintre noi are ceva de invatat din aceasta carte minunata.

Apropierea scriitoarei de public este inca un motiv pentru care eu o respect, aceasta avand o pagina de Facebook pe care este activa si interactioneaza cu cititorii. Iar pe blog-ul personal are o galerie de poze cu cartile ei, in timp ce sunt lecturate. O intereseaza parerea cititorilor si o apreciaza.

Mai mult nu va pot spune, as dori sa aflati voi intamplarile cartii si la final sa asteptati cu acelasi entuziasm ca si al meu alte carti semnate Irina Binder.

Va urez lectura placuta!

RAMONA FARCAŞ

RAMONA FARCAŞ

RAMONA FARCAŞ

4 comments

  1. KarinaM's avatar
    KarinaM

    Povestea din cartea Fluturi nu este reala, ci doar inchipuirile narcisiste ale autoarei. Gasesti mai multe amanunte citind comentariile de pe link-ul pe care ti-l postez:

    http://ioanaradu.com/adevarul-despre-fluturii-irinei-binder/

    Like

  2. andreea's avatar
    andreea

    O carte foarte slaba, este trist faptul ca aceasta manea in proza are asa de multi fani

    Like

Leave a reply to andreea Cancel reply