Ioana Nistor a câştigat locul I la concursul „Cine ştie câştigă!” desfăşurat miercuri, 12 februarie 2014, în şcoala noastră, având ca temă istoria Oradiei. Concursul este o emisiune a postului de radio România Cultural. Puteţi citi în continuare eseul care i-a adus Ioanei locul întâi.
A fost odată ca niciodată… ce frumos încep poveştile românilor! A fost odată ca niciodată o cetate – Varadinum – o cetate de vis şi de vise. A fost odată un oraş – Oradea Mare – amestec de trecut şi de viitor, oraşul meu şi al altora.
Eu sunt Ioana şi m-am născut în Oradea. Am călătorit şi eu prin ţară ca oricine altcineva, în vacanţe sau excursii, dar de fiecare dată mă întorceam cu nerăbdare acasă.
Oradea mea spune o poveste, o poveste pe care începem să o auzim încă de la intrarea în frumosul oraş, o poveste spusă de clădiri, statui şi oameni, o poveste spusă de locuitorii care o trezesc în fiecare dimineaţă, o poveste spusă de orădenii molcomi ca orice ardeleni, mândrii de obiceiurile pe care le perpetuează.
Oradea este casa mea, iar unde este casa mea este şi sufletul meu. Când spun Oradea spun copilărie, primii paşi făcuţi pe trotuarul din faţa blocului, prima zi de naştere, primul zâmbet, prima zi de şcoală, prima plimbare cu tramvaiul, primii prieteni, primul profesor, prima ceartă, prima notă de 10, prima notă de 4, prima iubire… Când spun „Oradea”, acest cuvând cuprinde toată viaţa mea, când spun „Oradea” spun „acasă”. Există ceva care mă va lega mereu de acest loc, rădăcinile mele sunt înfipte în strada Constantin Noica din „micul Paris” şi nu mi le voi smulge de aici niciodată, pentru că altfel mă vor duce „vânturile, valurile”…
Oradea mea este vie. De la începutul secolului al XI-lea şi până azi ea a supravieţuit tuturor invaziilor şi ocupaţiilor străine, fie că au fost tătare, turceşti, fasciste sau horthyste. Oradea mea nu şi-a pierdut spiritul şi nici nu îl va pierde vreodată deoarece este un oraş care va trăi etern. Oradea mea este vie, Oradea mea trăieşte şi văd acest lucru în ochii oamenilor de pe stradă care nu şi-au pierdut strălucirea chiar dacă au plâns o viaţă întreagă în locul lor natal unde au găsit ceea ce şi-au dorit.
Oradea mea a fost numită nu demult „capitala verde a României”. Vino la Oradea dacă îţi doreşti să respiri aer curat! Acest oraş este plămânul ţării noastre. România respiră prin Oradea. Ce poate fi mai plăcut decât o plimbare pe malul Crişului Repede la umbra sălciilor, în bătaia uşoară a unui vânt primăvăratic cu o pungă de pufuleţi sau o felie de pâine gata pentru a hrăni lebedele abia întoarse din ţările calde?
Vino la Oradea pentru vacanţe fără sfârşit! Vino la Oradea şi vei putea face o plimbare prin împrejurimi, în Băile Felix sau 1 Mai într-o după amiază însorită de vară, lacul cu nuferi din Băile Felix fiind unic în Europa. Apa termală din cele două staţiuni poate oferi un tratament special pentru reumatism, iar spa-urile şi ştrandurile sunt un loc inedit de relaxare. Izvorul tămăduitor, atestat încă din anul 1000, strânge în fiecare an mii de turişti, nerăbdători să se scufunde în apele magice care îi pot vindeca.
Dealul Calvaria, cunoscut în ziua de azi ca dealul Ciuperca, găzduieşte în fiecare an cu ocazia sărbătorilor pascale evenimentul prin care greco-catolicii refac drumul parcurs de Iisus pe Golgota, Mântuitorul fiind interpretat cu măiestrie de un tânăr. Demult exista pe deal şi o bisericuţă, care însă a fost distrusă în perioada comunistă. Această biserică avea acoperişul de forma unei ciuperci care îi dă numele dealului din ziua de azi, fiind preluat ulterior şi de restaurantul care se află acum pe locul bisericii dărâmate.
Oradea mea este un model atât de coabitare interetnică, românii, maghiarii, evreii, rromii, germanii convieţuind aici de secole, cât şi de coabitare interconfesională. Orădenii, credincioşi, duc o viaţă în ştirea lui Dumnezeu. Biserica ortodoxă cu Lună, unică în lume pentru ceasul solar, mecanismul ei care arată fazele lunii, Bazilica Romano-Catolică care adăposteşte o parte a degetului Sfântului Ladislau, sinagogile evreieşti, celelalte biserici ortodoxe, catolice, reformate sau de alte confesiuni fac din Oradea un altar la care duminica se închină mii de credincioşi.
Protejată de Dumnezeu, Oradea mea este un oraş ocrotit de catastrofe. Nu numai Oradea, ci toate comunele bihorene sunt ferite în fiecare an de inundaţii, ninsori abundente, caniculă sau alte hazarduri. Dealuri, câmpii, râuri, Oradea mea are toate resursele necesare unei vieţi eterne.
Crişul Repede străbate oraşul exact cum Tamisa cutreiră metropola londoneză sau cum Sena parcurge fratele cel mare al „micului Paris”. Cu toate că împarte oraşul în două părţi, nu îl ghilotinează ci, din contră, sugerează contopirea celor două maluri, la fel cum septul interventricular al inimii uneşte partea stângă cu partea dreaptă a acesteia. Malurile Crişului creează un tot unitar, pulsează la unison la fel ca bătăile unei inimi.
Oradea mea este oraşul care deschide poarta Occidentului, un oraş modern, tipic european, care însă nu şi-a pierdut farmecul medieval. Vama Borş, aproape de capitala judeţului Bihor, primeşte românii plecaţi în străinătate acasă, fiind primul punct din ţară în care ei pun piciorul după şederea peste graniţă, de aici pornind toate drumurile spre Arad, Timişoara, Cluj, Satu Mare sau alte oraşe ale României. Gara de Nord împreună cu Aeroportul reprezintă staţii ale transportului naţional şi internaţional, făcând din Oradea mea un oraş european veritabil.
Vino la Oradea mea şi vei avea ocazia să studiezi la una dintre cele mai prestigioase universităţi din România – Universitatea din Oradea, care în urmă nu cu mulţi ani era pe locul doi în clasamentul celor mai bune centre universitare din România, după cel din Bucureşti.
Dacă nu ar exista tehnologia din ziua de azi cu toate maşinile, tramvaiele, electricitatea şi telefoanele pe care le vedem pe fiecare centimetru pătrat, Oradea mea ar arăta ca un oraş al secolului al XVIII-lea. Aspectul medieval al clădirilor din centrul vechi, amestecul de stiluri printre care predomină barocul, seccessionul şi eclecticul îi conferă oraşului o tentă vieneză, austriacă. Cu toate acestea, datorită motivelor florale şi folclorice cu care sunt decorate la exterior, palatele orădene posedă specificul autohton al locurilor, având în acelaşi timp o originalitate izvorâtă din insipiraţia din specificul naţional românesc. Parcă vorbesc de o operă literară romantică, a cărei caracteristici sunt originalitatea şi inspiraţia din natură sau istorie. Nu e de mirare, având în vedere că majoritatea palatelor din Oradea au fost construite în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, într-un romantism european târziu.
Există peste zece palate în Oradea. E ca un paradis! Paradisul fetelor care aspiră să trăiască într-un castel cu prinţul visurilor lor, având ca privelişte de la geam o grădină plină cu flori sau un râu care curge lin spre apusul soarelui. E paradisul meu, iar palatul de cleştar poate într-o zi va exista şi el.
Când mă plimb pe lângă aceste palate şi clădiri din centrul vechi am un sentiment de exaltare care mă face să iubesc şi mai mult locurile şi oamenii pe lângă care trec. Când îmi arunc privirea în sus spre palatul Vulturul Negru, spre Primărie, Teatru, spre Palatul Ullmann, Palatul Episcopiei Greco-Catolice, Palatul Stern, Palatul Apollo, Palatul Baroc, cel mai mare de acest gen din România, nu îmi pot desprinde privirea, copleşită fiind de mândrie, mândrie că strămoşii mei au putut construi asemenea splendori.
Când merg la Teatrul de Stat, mi-e pur şi simplu frică să ating coloanele care îmi dau impresia de sacru, coloane în spatele cărora se ascunde templul artei. Frica pe care o simt este asemănătoare cum cea care mă cuprinde atunci când vreau să ating formaţiunile dintr-o peşteră veche de milioane de ani deoarece viaţa acelor formaţiuni s-ar putea sfârşi la simpla simţire a unui deget. Teatrul îmi aminteşte de Templul zeiţei Artemis din Efes, din care nu au rămas decât ruine, dar a cărui sacralitate şi sfinţenie înfruntă trecerea timpului, vibrând şi azi.
„Oraşul turnurilor cu ceas” nu ne lasă să uităm că timpul trece la fel de repede pentru fiecare dintre noi. Turnul Primăriei ne aminteşte la fiecare oră fixă de revoluţia de la 1848, prin cântecul care aproape a devenit „imnul naţional” al românilor din Transilvania, şi anume „Marşul lui Iancu”. Cadranul ceasului din acest turn păstrează încă urme ale gloanţelor din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Vino la Oradea pentru a sărbători într-un mod aparte evenimentele importante din viaţa ta! Dacă în urmă cu un secol petrecerile se ţineau la Arborele Verde, la Vulturul Negru sau la cafeneaua Royal, acum strada Vasile Alecsandri este locul petrecăreţilor orădeni, precum şi toate localurile găsite în tot oraşul. Centrul comercial Lotus este cel care găzduieşte majoritatea concertelor, prezentărilor de modă sau spectacolelor din ziua de azi.
Toamna Orădeană, un festival de divertisment şi cultură se desfăşoară pe parcursul a 3-4 săptămâni când au loc diverse manifestări culturale, artistice, sportive și de divertisment, în mai multe locații: Cetatea Oradiei, Parcul Nicolae Bălcescu, Piața Unirii, Parcul 1 Decembrie, Teatrul de Stat, Arena Antonio Alexe, Casa de Cultură a Sindicatelor. Ziua orașului, 12 octombrie, marchează ultima zi a festivalului. Această zi are o dublă semnificație istorică: redactarea Declaratiei de la Oradea din 1918, document ce proclama dreptul la independență și autodeterminare a românilor din Transilvania, și eliberarea oficială a Oradiei de sub regimul horthyst în 1944, odată cu intrarea în oraș a trupelor sovieto-române.
Oamenii care s-au născut în Oradea mea cu siguranţă nu sunt obişnuiţi. Istoria culturală, academică, literară a fost marcată de nume importante orădene. Oradea mea „creşte” oameni, iar dacă ar trebui să îi pomenim pe toţi ne-ar trebui cu siguranţă ore bune. Ne putem duce cu gândul la aceşti oameni trecând pe lângă casele lor memoriale, precum cele ale lui Iosif Vulcan sau Aurel Lazăr, pe lângă statuile lor, cum este cea a lui Emanuil Gojdu din faţa Bisericii cu Lună sau chiar pe străzile care le poartă numele.
Oradea mea cultivă folclorul prin Floricile care sunt originare din acest judeţ: Florica Bradu, Ungur, Duma şi Zaha, mari voci ale muzicii populare româneşti. Ansamblurile bihorene „Nuntaşii Bihorului”, „Crişana” sau „Ulpia” fac în aşa fel încât acest judeţ să nu îşi piardă farmecul arhaic, farmecul României de odinioară.
Statuia lui Mihai Eminescu de pe malul Crişului Repede creează un cadru sacru, unde îndrăgostiţii îşi jură iubire eternă. Această statuie ne dă impresia că marele poet, care nu şi-a găsit fericirea în nici un loc în care a trăit, o aşteaptă pe Veronica Micle în Oradea Mare. Marele geniu a debutat la revista „Familia”, condusă de Iosif Vulcan cu poezia „De-aş avea…” în anul 1866, când revista se afla încă la Pesta.
Până la urmă Oradea mea înseamnă mult mai mult decât ceea ce am spus până acum. Oradea mea e un oraş viu, un oraş care, atunci când merg pe dealul Ciuperca seara şi îi văd luminile pâlpâitoare de la fiecare fereastră, îmi dă speranţă, speranţa că ziua de mâine va fi mai bună, speranţa că lumea nu se va sfârşi doar pentru că o stea a căzut în apele Crişului care a înghiţit-o „repede”.
IOANA NISTOR
IOANA NISTOR
LOGO paper 
Cea mai buna carte de vizita a Oradiei! Felicitari, Ioana!
LikeLike