Profesorul pune o întrebare, iar în clasă se face liniște. Uneori știi răspunsul, îl ai în minte și ești aproape sigur că este corect. Totuși, nu ridici mâna. Te gândești că poate ai înțeles greșit, că poate răspunsul tău nu este suficient de bun sau, mai rău, că cineva va râde dacă greșești.
Pentru mulți elevi, frica de a răspunde în fața clasei este ceva obișnuit. Nu înseamnă neapărat că nu știu sau că nu sunt atenți. Uneori, pur și simplu, presiunea momentului este mai puternică decât dorința de a răspunde.
Un răspuns greșit poate părea un lucru mic, dar în fața unei clase pline poate deveni un moment pe care îl ții minte mult timp. De aceea, unii elevi preferă să tacă, chiar dacă știu răspunsul.
Am întrebat câțiva colegi dacă li s-a întâmplat să știe răspunsul, dar să nu spună nimic. Majoritatea au spus că da. Unii au spus că le este teamă să nu fie judecați, iar alții că pur și simplu nu vor să atragă atenția asupra lor.
Și profesorii observă acest lucru. Un elev poate părea nepregătit doar pentru că nu vorbește, când în realitate știe foarte bine lecția. Uneori, diferența dintre un elev care răspunde și unul care tace nu este cât de mult știe, ci cât de mult curaj are în acel moment.
Poate că școala nu ar trebui să fie un loc în care trebuie să ai mereu răspunsul perfect. Greșelile fac parte din învățare, iar uneori un răspuns greșit este chiar începutul unei explicații mai bune.
Până la urmă, întrebarea nu este doar „Știi răspunsul?”. Uneori este și „Ai suficient curaj să-l spui?”.
ARIANA PETRUSE
