România a jucat luni seara, pe Arena Națională, împotriva Bosniei și Herțegovinei, într-un meci din Liga Națiunilor. Din păcate, echipa noastră a pierdut cu scorul de 4-2.
Bosnia a început mai bine meciul și a avut câteva ocazii încă din primele minute. În minutul 12, Gigovic a marcat primul gol al partidei, iar după doar câteva minute Muharemovic a făcut 2-0 pentru oaspeți.
România a încercat să revină în meci și a reușit să înscrie prin Daniel Bîrligea. Totuși, înainte de pauză, Bosnia a mai marcat o dată și a intrat la cabine cu avantajul de 3-1.
În repriza a doua, Bosnia a mai înscris și a dus scorul la 4-1. România nu a renunțat și a continuat să atace. Alexandru Cicâldău a marcat și a redus diferența la două goluri.
Până la final, România nu a mai reușit să înscrie, iar meciul s-a terminat cu scorul de 4-2 pentru Bosnia și Herțegovina.
Consider că România putea să joace mai bine în acest meci. Mi-a plăcut că jucătorii nu au renunțat după ce au fost conduși și au încercat să revină. Totuși, am primit prea multe goluri și am făcut câteva greșeli importante. Sper ca la următoarele meciuri echipa să fie mai concentrată și să obțină rezultate mai bune.
SEBASTIAN NICOARĂ












