Colegiul Național Onisifor Ghibu a îmbrăcat ținută de sărbătoare în 8 septembrie, pentru festivitatea de deschidere a noului an școlar. Printre personalitățile marcante care au onorat cu prezența acest moment festiv s-a numărat doamna prof. univ. dr. habil. Florica Orțan, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universității din Oradea.
Prezența domniei-sale a purtat o încărcătură emoțională deosebită, deoarece de numele său se leagă piatra de temelie a instituției; ducând mai departe viziunea prof. Alexandru Nedelcu, fostul director al Școlii Generale nr. 3, doamna Orțan a fost primul director al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, la fondarea sa, din anul 1995.
Evoluția unei instituții-model
Distinsa invitată a început prin a-l evoca pe Constantin Brâncuși, maestrul sculpturii moderne: „Putem afirma că profesorul este asemenea unui sculptor care nu creează forma, ci doar înlătură surplusul, pentru a lăsa să iasă la lumină capodopera ascunsă în interiorul fiecărui copil. Astfel, actul educativ autentic este un proces subtil de șlefuire și descoperire”.
Adresându-se cadrelor didactice, elevilor și părinților, prof. univ. dr. habil. Florica Orțan a evocat începuturile școlii și parcursul acesteia în ultimele trei decenii. „Cu nostalgie și totodată cu mândrie mă reîntorc în 1995, când, într-un cadru asemănător, făceam o deschidere a unui an școlar, în prezența președintelui de atunci, Ion Iliescu ”, a amintit domnia sa, subliniind transformarea spectaculoasă a colegiului într-o instituție de referință.
Performanța școlară, rezultat al muncii și dăruirii
În cadrul discursului, directorul DPPD a evidențiat rigoarea și profesionalismul corpului didactic, menționând că profesorul modern se află într-un proces continuu de autodepășire și perfecționare. Totodată, a felicitat elevii și părinții pentru alegerea unei școli-model.
Un punct central al alocuțiunii l-a constituit exemplul oferit de elevul Mihai Ardelean, un simbol al excelenței școlare. Prof. univ. dr. habil. Florica Orțan a precizat că rezultatele deosebite ale acestuia confirmă valoarea muncii stăruitoare și a parteneriatului dintre profesori, elevi și familie.
Elevilor le-a recomandat următoarele: „Dragi elevi, vă aflați în efervescenta perioadă a dezvoltării personalității voastre, o etapă unică în care vă definiți valorile, principiile și aspirațiile care vă vor ghida întreaga viață. Capacitatea de a inova și de a colabora reprezintă cheia succesului vostru. Valorificați la maxim informațiile și competențele acumulate în sălile de clasă, deveniți principalii arhitecți ai propriului parcurs educațional, transformați fiecare zi de școală într-o treaptă spre idealul vostru!”
Deschidere spre mediul universitar
Apreciind managamentul conducerii actuale a colegiului, pentru devotament și viziune, fostul director al instituției a reiterat rolul esențial pe care învățământul îl joacă în societate: „Educația este singura cale prin care întreaga societate să-și reconfigureze fața”.
În încheiere, reprezentanta Universității din Oradea a adresat elevilor invitația de a-și continua studiile la nivel local: „Elevii dumneavoastră să se gândească foarte bine să vină la Universitatea din Oradea, unde îi așteptăm cu brațele deschise. Mult succes tuturor și Dumnezeu să aibă grijă de voi toți!”
JENNIFER COZMAN













