Filmul Marele potop este un thriller SF apocaliptic care prezintă lupta oamenilor pentru supraviețuire pe o planetă ce a fost înghițită de ape. Atmosfera filmului este tensionată de la început până la final, făcându-ne pe noi, cei care urmărim, să ne gândim la cât de mici și fragili suntem în fața naturii.
Acțiunea filmului are loc într-un viitor apropiat, în care planeta este lovită de un dezastru climatic fără precedent. Nivelul apelor crește extrem de repede, iar marile orașe sunt înghițite de oceane. Oamenii intră în panică, iar autoritățile nu mai reușesc să controleze situația. În mijlocul acestui haos se află Anna, o cercetătoare inteligentă și curajoasă, care încearcă să își salveze copilul bolnav și să găsească o soluție pentru a salva planeta.
Anna rămâne blocată împreună cu fiul ei într-o clădire aproape complet inundată. Apa crește constant, iar fiecare etaj devine o nouă luptă pentru viață. În același timp, filmul arată și reacțiile diferite ale oamenilor în fața morții: unii încearcă să îi ajute pe ceilalți, iar alții devin egoiști și violenți.
De asemenea, pe la jumătatea filmului ne vom da seama că nici Ana și nici fiul ei nu sunt reali, deși toate întâmplările prin care cei doi trec ne vor impresiona până la lacrimi, ceea ce ne va face să ne întrebăm:,,Atunci despre ce este vorba de fapt?,,. Anna și fiul ei sunt doar experimente, deoarece omenirea nu a reușit să supraviețuiască Marelui Potop, câțiva astronauți și oameni de știință au reușit să trimită in spațiu o navă pe care se află roboți ce vor locui ca o familie pe Pământ după ce apele se vor retrage. Astfel, Anna și fiul său sunt doar niște roboți care încearcă sa se comporte ca niște oameni.
Filmul a fost regizat de către Kim Byung-Woo în anul 2025 și poate fi vizionat pe Netflix.
MARIA TANASĂ











