Rutina zilnică a elevilor ajunge, de multe ori, să fie atât de repetitivă încât zilele încep să semene între ele.
Sună alarma. O opresc repede, aproape mecanic. Mă ridic din pat, mă pregătesc, mănânc în grabă și plec spre liceu. Pe drum, aceleași străzi, aceiași oameni, aceleași fețe grăbite.
La școală, totul urmează același tipar: ore, pauze, teme, discuții scurte. „Ai învățat?” „Ce avem azi?” „Cât e ora?” Aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. Ziua trece, dar parcă fără să rămână ceva diferit.
Apoi mă întorc acasă. Mănânc, stau pe telefon, îmi fac temele și mă culc. A doua zi, totul începe din nou, la fel.
De multe ori, ajungem să funcționăm pe „pilot automat”. Facem lucrurile pentru că trebuie, nu pentru că ne gândim la ele. Ne obișnuim atât de mult cu rutina, încât nu mai observăm ce se întâmplă în jurul nostru. Zilele devin aproape identice.
Am întrebat câțiva colegi dacă simt asta. Mulți au spus că da. Unii au recunoscut că uneori nici nu își mai amintesc ce au făcut într-o zi, pentru că toate seamănă între ele. Alții spun că rutina îi ajută să fie organizați, dar că devine obositoare în timp.
Rutina nu este neapărat un lucru rău. Ne ajută să ne organizăm și să ne facem responsabilitățile. Problema apare atunci când nu mai există nimic diferit, nimic care să aducă puțină schimbare.
Poate nu trebuie să schimbăm tot, ci doar lucruri mici. Un alt drum spre casă, o pauză fără telefon, o conversație mai lungă. Lucruri simple, dar care pot face o zi să nu mai fie la fel ca celelalte.
Rămâne întrebarea: trăim cu adevărat fiecare zi sau doar o repetăm?
TEODORA DUMITRU
LOGO paper 