În mini-studioul Logo Paper, o avem ca invitată pe Sara Sabău, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Onisifor Ghibu, o tânără pentru care atletismul nu este doar un sport , ci o adevărată artă a disciplinei și a ambiției.
Discuția noastră începe cu o întrebare firească, dar esențială: „Când ai început să practici atletismul?” Cu un zâmbet cald, invitata noastră rememorează primele antrenamente, acele momente în care totul era nou, dar uimitor de promițător.
A continuat să ne povestească despre locul în care s-a antrenat la început, despre oamenii care i-au fost alături și despre antrenorii care i-au modelat evoluția, transformând un hobby într-o posibilă carieră.
Nu am putut evita întrebarea despre reacția părinților. Cu sinceritate, sportiva admite că sprijinul lor a fost fundamental.
A urmat discuția despre performanță — un domeniu în care rezultatele ei chiar vorbesc de la sine. De la medalii locale până la competiții mai mari, fiecare reușită a devenit o cărămidă în zidul visurilor sale.
Dar, ca orice drum spre excelență, nici al ei nu a fost lipsit de obstacole. Ne-a vorbit despre cele mai dificile momente: accidentări, oboseală, presiune, dar și felul în care a reușit de fiecare dată să se ridice. Această interiorizare a arătat o maturitate rară, mai ales pentru vârsta ei.
Apoi am atins un subiect sensibil pentru orice sportiv: echilibrul între școală și antrenamente. Cum a reușit să îmbine pregătirea pentru examene cu antrenamentele pentru competiții? Răspunsul ei a dezvăluit o rutină strictă, dar în același timp o pasiune care îi oferă energie atunci când timpul pare că nu îi ajunge.
În prezent, se antrenează într-un cadru profesional, în fiecare zi, iar descrierea unui antrenament tipic a fost suficientă pentru a înțelege câtă voință și rezistență se ascund în spatele unei aparente lejerități din timpul probelor atletice.
Nu am ocolit nici partea de analiză: Care sunt argumentele pro și contra practicării atletismului? Invita noastră a vorbit deschis — atletismul oferă disciplină, sănătate, oportunități și satisfacții enorme, dar vine și cu riscuri precum oboseală extremă, accidentări și presiunea performanței.
Penultima întrebare a fost una specială: „Știm că ești elevă la jurnalism în clasa a IX-a. Care sunt impresiile tale după primul modul la Colegiul Ghibu?” Cu entuziasm, ne-a spus că școala i-a deschis noi orizonturi, i-a oferit ocazia să se exprime liber și i-a trezit o curiozitate aparte pentru lumea media.
Spre final, i-am oferit șansa de a adăuga orice simte că a rămas nespus. O reflecție scurtă, dar plină de sens: „Atletismul m-a învățat să nu renunț niciodată. Cred că fiecare tânăr ar trebui să își găsească pasiunea care îl disciplinează și îl împlinește.”
reporter: JENNIFER COZMAN











