BOGDAN: O știm cu toții, însă câți i-am acordat vreo importanță?

Că tot se apropie Halloween-ul, m-am gândit să vă prezint una dintre cărțile de referință în domeniul horror.

IT este considerată ca fiind una dintre cele mai bune opere ale lui Stephen King și este una dintre preferatele mele. De altfel, IT este a doua cea mai lungă carte scrisă vreodată de către acesta, având nu mai puțin de 1.138 de pagini.

Foto: Bogdan Slab

Este o lectură destul de complexă, cu o acțiune foarte densă și o mulțime de personaje, dar, mai întâi de toate, vă voi face o scurta prezentare a renumitului scriitor de romane horror și nu numai.

BIO

Stephen King s-a născut in Portland, Maine, in 1947. De mic a indragit filmele de groaza si SF, iar in adolescenta l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influenta decisiva asupra scrisului sau. A trait o vreme intr-o rulota si a lucrat intr-o spalatorie, apoi a devenit profesor de engleza. Intr-o perioada plina de lipsuri, care-l va duce la alcoolism, a inceput sa scrie Carrie, dar, fiindca romanul nu avansa, l-a aruncat la gunoi. Sotia sa a recuperat manuscrisul si l-a convins sa-l duca la bun sfarsit. In 1973, a publicat romanul Carrie, iar New American Library a cumparat drepturile editiei de buzunar cu suma record de 400.000 de dolari. Din 1975, cand a aparut Salem’s Lot, o carte cu si despre vampiri, Stephen King si-a consacrat viata scrisului si, in mare parte, cinematografiei. A scris peste 60 de romane si peste 200 de short stories, iar aproape toate romanele lui au fost ecranizate. A doborat toate recordurile de vanzari si a primit numeroase premii, printre care si Medalia pentru Contributii Deosebite in Domeniul Literaturii Americane oferita de National Book Foundation.

În primele pagini ale cărții, facem cunostință cu Bill Denbrough, un puști de 12 ani, care are mari probleme cu bâlbâiala și care este adesea agresat la școală de ceilalți copii datorită acestui lucru. Fratele său, George Denbrough, moare subit în timp ce se juca cu o bărcuță confecționată din hârtie, pe strada năpădita de ape, însă nimeni nu stie de catre cine a fost ucis, chiar dacă noi știm încă din primele pagini ale cărții că vinovatul este nimeni altcineva decat Pennywise, despre care o sa vă vorbesc puțin mai târziu.

În paginile următoare aflăm mai multe despre Derry, orașul în care se desfășoară actiunea și în care, la un ciclu estimativ de 27 de ani, se petrec tot felul de dispariții misterioase în randul copiilor și adolescenților. Autorul descrie în mod detaliat orașul și ne prezintă istoria acestuia, o istorie tumultoasă și tulburătoare, plină de evenimente tragice și sângeroase, în care Stephen King excelează prin descriere.

Din 1958, acțiunea se mută rapid în anul 1985, când facem cunoștință cu șase personaje, aparent fără nicio legătura între ele – Stan Uris, Bill Denbrough, Eddie Kaspbrak, Ben Hanscom, Richie Tozier si Beverly Marsh. Cu toții primesc un apel telefonic de la o cunoștință comună, Mike Hanlon. Mesajul e același: „A început din nou și avem o promisiune de îndeplinit”.

Acțiunea se desfășoară pe două planuri narative, diferite ca perioade de timp – prezentul (1985) și trecutul (1958), autorul făcând frecvent trecerea de la una la alta.

Pus pe fugă în urma cu 27 de ani de către cei șapte adolescenți, Pennywise se întoarce, simțindu-se mai puternic ca niciodată, fiind dornic de răzbunare. Grupul se unește din nou pentru încă o confruntare pe viață și pe moarte, cu un deznodământ puțin probabil în favoarea celor șapte, cu cât parcurgi mai mult paginile cărții.

Cartea are trei ecranizări, una din 1990 cu Tim Curry în rolul lui Pennywise, o alta din 2017, respectiv 2019, în regia lui Andres Muschietti.

Romanul este foarte bun, tratează subiecte delicate ale societății, subiecte care se mulează perfect și pe problemele societății de astăzi. Cartea te ține mereu sub presiune și îți arată încă o dată măiestria de care dispune King, geniul horror-ului.

Titlu original: IT , autor: Stephen King, anul publicării: 1986, număr pagini: 777, Editura Nemira, gen: fantasy, horror

BOGDAN SLAB

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: