RAREȘ: Toleranța dezbătută la Ghibu

Colegiul Național Onisifor Ghibu a găzduit în data de 20 martie 2024 evenimentul Toleranța în mediul școlar, la care au participat elevi ai claselor de la gimnaziu și liceu.

Tema dezbătută în cadrul evenimentului este una de actualitate, datorită creșterii îngrijorătoare a fenomenului de bullying în cadrul școlar, ca și online.

Elevii care au participat la acest eveniment s-au pregătit cu scenete de teatru și postere care au fost premiate în cadrul a două categorii: Gimnaziu și Liceu.

La categoria Gimnaziu s-au înscris cinci grupe care au prezentat scenete inedite, precum ajutarea unei fete stângace în dans, integrarea unui coleg cu probleme de comunicare. Fiecare scenetă a fost apreciată de public și a fost punctată de evaluatori. Locul întâi a fost obținut de clasa a VI-a D, pentru că au respectat cel mai bine tema acestui concurs, dar și pentru că au integrat o fată care avea probleme în mediul școlar și au reușit să facă o treabă foarte bună împreună.

La categoria Liceu s-au înscris clasele a IX-a B, a IX-a A și a XII-a D. Fiecare echipă a dezbătut foarte bine tema, dar câștigătoare a fost declarată echipa clasei a IX-a A, ce s-a prezentat cu o scenetă în
care au evidențiat egalitatea dintre copii, indiferent de apartenența la o anumită clasă socială.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul profesorilor Andrada Sala, Ionela Belbe, Lucia Cighir, Daniela Marinau, al elevilor Amalia Buda și Dan Alexia, a conducerii liceului și, nu în ultimul rând, al Consiliului Elevilor, cărora le mulțumim.

RAREȘ GOINA

Foto: Dan Alexia

Leave a comment