Dacă sunteți în căutarea unei lecturi captivante, vă îndemn să aruncați o privire asupra autorului francez Bernard Minier. Acesta a publicat o serie de romane avându-l ca protagonist pe Martin Servaz, un polițist care se confruntă cu enigme criminale sinistre.
Primul volum a acestei serii se numește Glace și se întinde pe mai bine de 500 de pagini, acesta prezentând atât crime cât și sentimente și trăiri ale personajelor implicate în deslușirea misterului.
Romanul debutează cu asasinarea unui cal de rasă care este jupuit și atârnat la mare altitudine, animalul aparținând unui afacerist bogat. Astfel, Martin, alături de colega sa, Irene Ziegler, își
unesc forțele pentru a rezolva enigma, ambii antrenându-și motivația, ambiția, intuiția și
răbdarea. Aceștia par să dea doar de piste moarte și de potriveli inexplicabile. Știu, pare o crimă
aproape ridicolă sau extravagantă, lipsită de motive și seriozitate, însă antrenează intuiția fiecărui
cititor, întrucât îi provoacă să ia parte la rezolvarea enigmei.
În timp ce anchetatorii se străduiau să descopere adevărul, adevăratele probleme de abia acum încep, căci pare a fi începutul unei adevărate serii de asasinate. Ciudat este faptul că victimele nu par să aib[ legături unele cu celelalte. singura asemănare între acestea fiind tehnica sinuciderilor pe care criminalul a folosind-o. Astfel,Servaz trebuie să-și antreneze intuiția și să lucreze prudent, întrucât există posibilitatea comiterii unei noi victime.
Între timp, la spitalul psihiatric, acolo unde sunt închiși câțiva dintre cei mai notorii criminali, Diane Berg își atribuie statutul de psiholog.Poate că vă întrebați care este legătura între spitalul psihiatric și lanțul de crime? Una mult prea evidentă și problematică: fragmente biologice ale celui mai de temut criminal se găsesc la locul crimei, deși pare greu de crezut că acesta ar fi putut părăsi spitalul.
Preupusul criminal, Julien Hirtmann, se joacă pe rând cu mințile polițiștilor, dar și ale psihologului. Astfel, narațiunea prezintă dileme, clișee, dar și răsturnări de situații care reușesc să antreneze atât răbdarea și motivația protagonistului, cât și a cititorilor.
Romanul se încheie cu un adevărat susupans și adrenalină. Lucrurile par să ia o întorsătură
neașteptată. Totul este prezentat într-un ritm alert și antrenat. Finalul rămâne dechis, convingând
cititorii să-și îndrepte atenția către cel de-al doilea roman al seriei pentru a rezolva misterul.
Într-adevăr, acțiunea acestui roman este una complexă.Cuprinde atât crime cât și momente-cheie ale anchetei, fapt care facilitează citirea contribuind la menținerea concentrării și a interesului față de cele prezentate.
Captivant, enigmatic, surprinzător și antrenant – așa aș îndrăzni să caracterizez acest roman. Încă din primele capitole naratorul reușește să stârnească în mintea cititorilor săi numeroase întrebări
introducându-i indirect pe cititori în rezolvarea cazurilor. De fiecare dată când mă conectam la lumea descrisă de narator, trăiam intens fiecare pagină a romanului, pierzând de fiecare dată noțiunea timpului. Pot spune că am fost absorbită din plin de acțiune. Recomand această carte tuturor iubitorilor de suspans și mister – cu siguranță nu veți regreta timpul alocat acestei capodopere.
Bernard Minier este un romancier polițist francez în vârstă de 62 de ani. Acesta a devenit cunoscut în anul 2011 prin intermediul romanului Glace; cu o asemenea generozitate narativă, nu e de mirare că bestseller-ul internațional semnat de Minier a fost deja transpus într-o adaptare difuzată de Netflix.
Cartea se poate achiziționa online, de pe site-ul Elefant, dar și de pe site-ul Libris.
ALEXANDRA AMBRO












