TRUPE DE ELITĂ 2023: Știu și aplic!

LOGOPAPER VĂ PREZINTĂ ÎN SERIAL ELEVI AI COLEGIULUI ONISIFOR GHIBU CARE S-AU CALIFICAT ÎN ETAPELE SUPERIOARE, REGIONALE ȘI NAȚIONALE, ALE OLIMPIADELOR ȘI CONCURSURILOR ȘCOLARE ÎN ANUL ȘCOLAR CURENT, 2022-2023.

CITIȚI ÎN CONTINUARE OPINIA DNEI PROF. DORSONSZKY ENIKŐ. DOMNIA-SA, ALĂTURI DE DNA PROF. Gheorghina Bîrlădeanu, ESTE ÎNDRUMĂTOAREA UNOR ELEVI CALIFICAȚI LA ETAPA NAȚIONALĂ A CONCURSULUI DE Securitate și sănătate în muncă INTITULAT Știu și aplic!

Ce este concursul Știu și aplic?

Este un concurs destinat elevilor, având ca scop  „educarea tinerilor în domeniul legislației muncii, o coordonată importantă în vederea stimulării și consolidării competitivității”. Elevii  pot fi pregătiți corespunzător, prin bune practici, pentru câmpul muncii, știind  că  elevii de liceu au dreptul legal de a munci de la vârsta de 15 ani și un număr din ce în ce mai mare accesează joburi de vacanță.

Cum nimic nu e întâmplător, la o suplinire am întâlnit niște băieți deschiși, curioși în ceea ce privește cuprinde securitatea și sănătatea în muncă. Băieții fac parte din colectivul clasei domnului profesor Alexandru Popoviciu, clasa a XI-a A, Raul Balaj și Andrei Sime. Ei au constituit prima echipă, reuniți pentru un front comun. Din clasa doamnei prof. Daniela Kele, a X-a C, cu Andrea Budea și Andreea Debora Popuș, s-a format a doua echipă.

Echipele au participat la ediția a IX-a a acestui concurs, în diferite categorii.

Dați-mi voie să felicit ambele echipe care au reprezentat Colegiul Național  Onisifor Ghibu și au luat locul III la profilul Teoretic, ciclul inferior, fetele, coordonate de doamna profesor Gheorghina Bîrlădeanu, respectiv locul I la profilul Teoretic, ciclul superior, băieții, coordonați de subsemnata. Felicitări copiilor, în primul rând! Ei au pus cireașa pe tort.

Pe parcursul pregătirii acestor tineri, încrezători în propriile puteri, am descoperit  printre ei câțiva olimpici și la alte discipline din cadrul colegiului. Sunt tineri doritori să își întreacă limitele, sârguincioși, pot fi exemplu și pentru alți tineri de vârsta lor.  Colega mea și eu ne-am contopit cu acești copii, în câte o echipă.

Recunosc că pentru mine o astfel de competiție pe disciplina SSM nu era una nouă. Am mai participat la alte ediții acestui concurs, cu elevi de la profil Tehnologic, cu succes, dar era o experiență nouă la categoria filierei teoretice de la liceu.

Sunt foarte fericită pentru rezultatele obținute de ei, mândră că au reușit să însușească informațiile pe o perioadă scurtă de timp.

Elevii Colegiului Național Onisifor Ghibu au știut și au aplicat. Tineri, frumoși, surprinși de o persoană nouă, necunoscută până atunci pentru ei, la o oră de suplinire… Eu eram. Vorbind cu clasa, i-am întrebat direct dacă sunt competitivi, dacă le place să lupte în diferite situații solicitante și le-am oferit șansa să se înscrie la un concurs sub coordonarea mea, concurs la care pot acumula cunoștințe, reguli de securitate și sănătate în muncă și, pe lângă securitatea muncii și drepturile angajaților, și obligațiile angajatorilor. Au avut încredere în mine, că împreună putem să participăm și să reprezentăm demn colegiul.

Orice mediu de muncă presupune riscuri, iar prin educație potrivită, aceste riscuri și surse de pericole se pot reduce la minim. Acesta este și scopul concursului – conștientizarea tinerilor de azi, a viitorilor lucrători, asupra riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă, astfel ca acestea să devină mai sigure și prin implicarea lor, în condiții de siguranță. Competiția încurajează și atrage elevii spre studierea domeniului de protecția muncii. Cu acești elevi mergem la etapa națională a concursului.

Indiferent de rezultatul pe care îl vor obține băieții, deja sunt câștigători, câștigători  prin dobândirea unor informații utile, câștigători a unei experiențe ce le poate fi de folos pe viitor. Toți tinerii participanți sunt câștigători prin experiența trăită. Ei își vor desfășura activitatea în siguranță  în viitor, ca antreprenori, coordonatori sau angajați.

RAUL BALAJ:

„Totul a început dintr-o suplinire, nimic spectaculos. A fost foarte neașteptat și am avut foarte puțin timp de pregătire, dar doamna Dorsonsky s-a asigurat că vom fi nu doar pregătiți, ci și câștigători. Această materie nu este predată în școală, iar noi considerăm că ar fi foarte de folos tuturor oamenilor, nu doar elevilor. Mulți lucrează, dar puțini își cunosc drepturile la locul de muncă. Când vine vorba de pregătire, nu e loc de joacă. Alocăm zilnic aproximativ trei ore de studiu pentru astfel de rezultate. Suntem mândri că învățăm la CNOG și că vom reprezenta școala la un nivel atât de înalt, în perioada 12-14 mai, la etapa națională SSM Iași”.

Vom fi punctuali!  Vom ști și vom aplica împreună cunoștințele. Exact. Ca în matematică: știi teoria și aplici în practică.

Le rămân recunoscătoare tuturor din colectivul Ghibu care m-au sprijinit în pregătirea tinerilor și sunt mulțumită că sunt tineri care și-au alocat din timpul lor liber, după cursuri, pentru a studia domeniul  SSM.

Îi așteaptă  încă o perioadă de aprofundare continuă pentru următoarea etapă, cea națională, unde vor participa cu demnitate.

Tot ce simt acum e o bucurie imensă. Doresc să vă transmit că a meritat efortul pentru această bucurie de nedescris.

Etapa națională a concursului Știu și aplic se va desfășura în perioada 12-14 mai 2023,  la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Iași.

prof. DORSONSZKY ENIKŐ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: