În vreme de război

Până acum auzisem despre război doar în cărțile de istorie sau în poveștile bunicilor, însă nu-mi imaginam niciodată că voi ajunge să trăiesc astfel de vremuri.

După un secol îngrozitor de sângeros, am ajuns în mileniul III şi ne-am aştepta ca omul să fie mai înţelept. Cunoaşte istoria, cunoaște greşelile înaintaşilor săi şi poate învăţa din ele. Atunci, de ce mai există în lume războaie? Cum se face că oamenii se ucid şi acum ca nişte bestii, aşa cum au făcut-o şi în cele mai negre perioade ale istoriei? Cum se face că în fiecare zi cad victime atâţia oameni nevinovaţi? De ce este promovat războiul în dauna păcii? De ce?

Războiul, violenţa, teroarea, niciodată nu au dus la nimic bun. De ce trebuie să ne convingă de asta alte valuri de orori, când istoria ne arată atât de multe exemple? Omului i-a fost dat să trăiască în pace. Nu războiul este cel care-l defineşte pe om. El are nevoie de linişte sufletească, de comuniune, nu de haos şi ură.

Acum doi ani parcă totul mergea ca pe roate, parcă toată planeta trăia în liniște și pace, până când un virus nou, nemaiîntâlnit, a început să provoace dezastre. Acest virus ne-a arătat cât de nepregătiți suntem, ne-a arătat că în unele situații suntem legați de mâini și de picioare, că suntem vulnerabili si fragili. În această perioadă, unii am pierdut rude sau prieteni dragi, alții au trecut prin momente grele, elevii au fost nevoiți să facă școală de acasă, însă am reușit să trecem peste toate acestea, împreună.

Așa cum și acum trebuie să arătăm că ne pasă, că avem inimile si brațele deschise pentru vecinii noștri. Pentru că aceasta este puterea iubirii prin care putem depăși iubirea de putere. Pentru că oricât de multe lucruri ne-ar separa, sunt cel puţin la fel de multe care ne apropie. Indiferent de rasă, de convingeri, de idealuri, la urma urmei suntem cu toţii oameni. Cu toţii ne-am născut pe această planetă, cu toţii am încercat să ne adaptăm aici, să trăim. Cu toţii vrem să fim fericiţi, cu toţii ne dorim o lume mai bună pentru familiile și prietenii noștri.

Vrem cu toţii aceste lucruri, oare nu putem să le atingem la fel, cu toţii împreună? Trebuie neapărat să ne ucidem între noi? Se pare că da, din cauza unora care trimit tinerii pe front fără să-i pese de familiile sau de viitorul lor.

Din cauza acelor bătrâni care se cunosc, se urăsc, dar nu se omoară între ei, acești tineri nevinovați care nu se cunosc și nu se urăsc trebuie să se omoare între ei.

Cu toate acestea, sper ca în cele din urmă totul să se termine cu bine și să trecem peste acest conflict înainte ca el să se transforme într-un război mondial. Ne rămân speranța, credința și mai ales dragostea.

DAVID MORAR

DAVID MORAR

David Morar este elev în clasa a X-a A a CN Onisifor Ghibu Oradea, clasa prof. Alexandru Popoviciu. Acest text, ilustrând un eseu argumentativ pornind de la un citat, a ajuns la noi prin amabilitatea dlui Popoviciu, profesorul de Limba română al lui David, căruia îi mulțumim.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: