BOGDAN: „Raging Bull” (1980). Dur. Real. Visceral   

Ce face un film să fie extraordinar? Povestea lui? Complexitatea personajelor? Prestațiile actoricești? Cinematografia sau tehnicile regizorale? Indiferent de răspunsul tău, Raging Bull e unul din acele filme care îndeplinesc toate condițiile de mai sus. 

Are mai bine de patruzeci de ani, iar noi ne aflăm azi aici, discutând despre el. Asta ca să îți faci o idee cât de bun e!

Probabil c-ai citit titlul articolului, așa că ai dat un search pe Google ca să vezi despre ce e vorba. La o primă vedere, știu că pare a fi un simplu film biografic despre sport, desprins parcă din tiparele unei producții plicticoase. Numai că Raging Bull e mai mult decât atât… Crede-mă pe cuvânt! Stai până la final și te asigur că nu vei regreta timpul alocat.  

Photography By Brian Hamill

Despre ce e vorba 

Raging Bull prezintă povestea lui Jake LaMotta, un pugilist care, odată cu intrarea sa în scenă, își distruge efectiv adversarul. El câștigă mereu și întotdeauna aleargă după locul întâi – premiul lui este victoria.  

Numai că Jake nu este capabil să lase mănușile de box în vestiare și le aduce cu el acasă, unde își tratează familia în aceeași manieră în care își tratează adversarul. Se poartă urât cu ei, le vorbește de sus și e plin de furie pe care nu o poate stăpâni.  

Filmul ne prezintă consecințele unei vieți marcate de violență și destinul unor familii destrămate. Prezintă efectele naturii distructive asupra unui om și a celorlalți din jur. De aceea Raging Bull e mai mult decât un film despre box – e povestea tragică a unui bărbat orbit de furie și gelozie extremă. A unui om care nu se lasă ajutat, în ciuda eforturilor depuse de cei dragi lui. Filmul e frapant tocmai datorită transparenței acestuia. Scorsese nu face niciun pas în spate atunci când vine vorba de violență – fiecare scenă pare a fi de-o realitate zdruncinătoare. Iar tocmai asta îl face un film atât de bun.   

Jake LaMotta 

Mulțumită scenariului de foarte bună calitate și performanței ireproșabile oferite de maestrul Robert De Niro, Scorsese reușește să ne transpună pe ecran unul dintre cele mai complexe personaje făcute vreodată.  

Jake LaMotta e atât de bine construit și dezvoltat încât îți va fi greu să-ți iei ochii de la el. Privirea sa, încărcată cu o furie de nedescris, te va bântui multă vreme după ce filmul s-a terminat. Evoluția protagonistului este una plină de dramatism, motiv pentru care e un personaj atât de complex.  

Photography By Brian Hamill

„Taurul furios” 

Își dobândește renumele în special datorită modului de a se lupta. LaMotta stă foarte aproape de adversar, astfel încât să poată expedia cât mai multe lovituri. Eschivele sale reușesc să dezechilibreze aproape orice „inamic”, pe care Jake îl pune la podea cât ai clipi. Frenetic, se îndreaptă către public, ca mai apoi să absoarbă împlinit șocul de pe fețele tuturor.  

E extrem de motivat și dornic să le dovedească celorlalți că e cel mai bun din categoria sa. În ciuda eforturilor disperate ale lui LaMotta, lumea boxului pare că îl urăște și, deși recunoaște că e cel mai bun, îi refuză în mod repetat șansa de a lupta pentru centura de campion mondial.  

Joey  

Joey e fratele mai mic al lui LaMotta și, totodată, managerul acestuia. Cu toate că nu are o statură impresionantă, Joey emană o autoritate aparte. Este foarte implicat în ceea ce privește viața fratelui său, poate mult prea implicat. Fiind gălăgios și coleric, adesea sfârșește prin a intra în bucluc. 

Din cauza temperamentului său, Joey e înger și demon pentru Jake. Conștientizează că LaMotta nu poate pune mâna pe centură de unul singur, așa că apelează la diverse mijloace. Încearcă să îl aducă pe protagonist pe calea cea dreaptă, numai că face total opusul. Îl ajută, într-un final, să cucerească titlul de campion, însă tot el e cel care îi destabilizează cariera cu totul. 

Photography By Brian Hamill

Vickie 

Deși are numai cincisprezece ani, Vickie e „femeia visurilor” lui Jake. O vede pentru prima oară la piscina din apropiere, moment în care dezvoltă o obsesie pentru aceasta. Cu ajutorul lui Joey, reușește să vorbească cu ea și chiar să o scoată în oraș. LaMotta încearcă să inițieze o conversație normală cu noua lui iubită, numai că incapacitatea sa de a socializa îl dă de gol.  

Salvy  

Alături de restul grupului, Salvy e unul dintre „băieții răi” ai orașului. Este masiv, șarmant și, bineînțeles, învârte o grămadă de bani. Că doar asta-i important în viață, nu?  

Oriunde s-ar afla, în jurul lui roiește întotdeauna o mulțime de fete, printre care și Vickie. Iar asta îl face pe Jake să răbufnească. Dezvoltă o ură profundă pentru întregul grup al lui Salvy și nici măcar nu mai vrea să dea ochii cu el. Refuză ajutorul venit din partea lor și îți dă senzația că se va lua la bătaie cu unul dintre ei în orice moment. 

Photography By Brian Hamill

Furie incontrolabilă 

Ce îl face pe LaMotta să fie atât de furios uneori? Greu de spus. Unii ar fi de părere că suferă de o tulburare de personalitate. Alții, în schimb, ar arăta cu degetul spre copilăria nu tocmai favorabilă a acestuia. Dar despre asta o să discutăm puțin mai târziu…  

Vorbind strict despre film, nu ni-l putem imagina pe Jake ca fiind calm, înțelegător și un familist desăvârșit. Se înfurie din cele mai mărunte lucruri și are niște schimbări bruște de comportament. Pumnii lui sunt încleștați, iar privirea îi este mai mereu încruntată. Își tratează cu bestialitate atât adversarul, cât și familia. Conștientizează că atitudinea sa îi îndepărtează pe cei dragi, însă nu își poate controla momentele de furie. Încearcă spre finalul filmului să se căiască, numai că e mult prea târziu… 

Gelozie extremă 

Protagonistul nostru își suspectează partenera de infidelitate. LaMotta e atât de posesiv și paranoic încât îl pune pe Joey să o urmărească mai peste tot. El este convins că Vickie îl înșală și nu poate concepe o altă posibilitate.  

Bun, dar care ar fi cauzele acestei gelozii bolnave? Pentru a înțelege cum stau lucrurile, trebuie să ne întoarcem puțin în timp și să analizăm circumstanțele în care cei doi fac cunoștință… 

Photography By Brian Hamill

Complexul Madonnei 

Pentru LaMotta, Vickie pare a fi o ființă pură, un suflet de neatins. Toți bărbații din jurul ei o tratează din cale afară de frumos, în timp ce fiecare încearcă să o cucerească. În ochii protagonistului, tânăra își face apariția asemenea unui înger demn de venerat, de care nimeni nu se poate apropia. Iar asta îi trezește lui Jake spiritul competitiv. Vrea să își demonstreze atât lui, cât și celorlalți că poate „pune mâna” pe Vickie. Că el e singurul, unicul bărbat căruia i se cuvine ca tânăra să îi fie parteneră. Ajunge să și uite că are deja o soție acasă – acum totul e despre Vickie.  

După cum vezi, LaMotta e un misogin lipsit de scrupule. În primă instanță, el nici măcar nu este îndrăgostit de tânără. O vede doar ca pe un alt trofeu, pe care trebuie neapărat să și-l adjudece. Nu o abordează fiindcă simte ceva vizavi de ea, ci pentru că are nevoie să își hrănească ego-ul. Jake se confruntă cu o problemă des întâlnită în rândul bărbaților. Ajunge să cunoască o femeie, reușește să întemeieze o relație cu ea, iar mai apoi o familie. Totul merge cum nu se poate mai bine, până când apare un declic. 

LaMotta realizează că odată ce acesta a atins-o pe Vickie, oricine altcineva ar putea să o facă. Exact asta presupune complexul Madonnei. Din „îngerul pur și inocent”, Vickie se transformă într-o femeie murdară și josnică. Sau cel puțin, ăsta e modul lui toxic și eronat de a percepe lucrurile… 

Vrea să dea de înțeles că nu are încredere în ea, dar de fapt, el e cel în care nu își poate pune certitudinea. Devine paranoic și își suspectează partenera pentru niște lucruri complet puerile. Are impresia că i se cuvin toate femeile din lume, în timp ce el nu știe cum să o trateze nici măcar pe cea de lângă el. E instabil emoțional și inapt din mai multe puncte de vedere, așa că îi învinovățește pe restul pentru propriile lui greșeli.  

Realitate deformată 

Percepția sa este una deformată. Nu reușește să facă diferența dintre oamenii care îi vor binele și cei care îi vor răul. De fapt, LaMotta îi împarte pe oameni în două categorii – cei căruia îi sunt indiferenți și dușmani. Gândirea lui este una primitivă, bazată pe instincte animalice. 

Își confundă adesea profesia cu viața socială, de care nu prea are parte. Mai mult ca sigur suferă de o tulburare de personalitate – e instabil emoțional, antisocial și are niște schimbări bruște de comportament. LaMotta dă semne clare de narcisism și nepăsare în fața nevoilor celorlalți. E extrem de violent și impulsiv – își abuzează în mod frecvent familia, atât verbal, cât și fizic. Vickie îl caracterizează pe viitorul adversar al lui Jake ca fiind „arătos”, lucru care-l scoate din minți. Ca urmare, LaMotta îl lovește pe tânărul pugilist până la epuizare, mutilându-i complet chipul. Se îndreaptă glorios spre locul în care stă Vickie și îi zâmbește printr-o grimasă încărcată cu mândrie.  

Ce semnifică violența?  

Majoritatea filmelor lui Scorsese sunt dure și violente. Nu e nicio noutate, o știm deja cu toții. Numai că violența nu se află acolo doar de dragul de a fi inclusă. Raging Bull ne poartă pe un drum lung și tenebros al brutalității, explorat cu meticulozitate de regizorul Martin Scorsese.  

Încă de la început, filmul se remarcă prin duritatea acestuia. Sadismul cu care LaMotta își tratează adversarii, loviturile devastatoare pe care le încasează, picăturile de sânge care stropesc podeaua ș.a.m.d.  

Viața lui Jake e identică cu cea din ring – este una marcată de violență, dramatism și durere. Protagonistul își reprimă furia pe adversar, iar atunci când acesta nu e disponibil, apelează la membrii familiei. Pumnii expediați de LaMotta reprezintă confesiunile sale, nemulțumirile și neajunsurile pe care le are. În schimb, ringul de box semnifică lumea interiorizată a protagonistului – fanii furioși care izbucnesc și se iau la bătaie, negura care plutește deasupra întregii săli, la fel de întunecată precum cea din sufletul lui. Principalul inamic al lui LaMotta nu este Sugar Ray Robinson sau oricare alt adversar… E propria persoană.  

Raging Bull nu e un film despre box, ci un studiu poetic al violenței și masculinității toxice. Capodopera lui Scorsese reflectă un stadiu al societății de atunci și acum, pentru că nimic nu s-a schimbat. Căsnicii eșuate încă există. Victimele abuzului domestic se află într-un număr din ce în ce mai ridicat. Corupția în sport e la cel mai înalt nivel, iar lista poate continua… 

Photograph: Brian Hamill

Frica lui LaMotta   

Lucrul care îl face pe Jake să fie atât de înfiorător nu este furia de care dă uneori dovadă, ci felul său distorsionat de a gândi și interpreta lucrurile. Dacă îi urmărești cu atenție expresiile faciale, îți dă impresia că își repetă o propoziție în minte până ce capătă noi înțelesuri. Știe că se poartă mizerabil cu ceilalți, dar tot el se simte nedreptățit.  

Frica intensă a acestuia de a rămâne singur sau de a fi abandonat este evidentă. Prin acțiunile sale, LaMotta încearcă să îi țină cât mai aproape de el pe cei dragi, însă face total opusul. De aceea se înfurie atunci când Vickie discută cu alți bărbați sau când Joey își petrece timpul alături de grupul lui Salvy. În percepția lui, astfel de momente nu fac decât să îi îndepărteze. Iar asta îl sperie îngrozitor de tare… 

Comportament autodistructiv 

LaMotta e un tată indiferent, un soț abuziv și nu se află în relații tocmai bune cu cei din jur. Iar el e perfect conștient de acest lucru. Își dă seama cât de mult rău le provoacă celor apropiați, dar se pare că nu învață nimic din toate astea. Dezvoltă un stil alimentar haotic, ia mult în greutate și nu reușește să mai dea randamentul de altădată. Abandonează boxul, își deschide un local și la scurt timp este arestat. Fanii nu îl mai vor înapoi, devine falit, rupe complet legătura cu Joey, iar Vickie îl părăsește.   

Dintr-o dată, LaMotta se confruntă cu o realitate dureroasă – a ajuns un nimeni. Aflat acum în spatele gratiilor, are suficient timp să reflecteze asupra vieții sale. Celula e cufundată aproape cu totul în întuneric, aspect care ar putea simboliza starea deplorabilă în care se află. Se îndreaptă spre unul dintre cei patru pereți și începe să-l lovească cu toată forța. Urletul său agonizant răsună în toată încăperea, dar nu mai poate fi auzit de nimeni. Se prăbușește, măcinat de durere. Camera se depărtează de el, în timp ce LaMotta este învăluit de o beznă absolută…  

În ciuda tuturor aspectelor pozitive pe care i le-a oferit viața, LaMotta nu va fi niciodată mulțumit pe deplin. Abordează lucrurile dintr-o perspectivă negativă, trece prin eșecuri misterioase și repetate, ca mai apoi să se pună în poziția de victimă. În loc să își recunoască greșelile, preferă să dea vina pe cei din jur și nu vrea să accepte schimbarea. Dar de ce procedează astfel? 

Motivul real  

Întreaga viață a protagonistului gravitează în jurul violenței. Își reprimă furia prin intermediul ei, o folosește ca modalitate de exprimare și ajunge până în punctul în care aceasta pune stăpânire pe el.  

Ai spune că suferă de o boală incurabilă, dar în realitate, singurul vinovat este chiar el. Are de mai multe ori ocazia să se împace cu cei pe care îi iubește, însă nu o face. Iar asta se întâmplă fie din cauza orgoliului sau a neputinței. În loc să își recunoască păcatele și să încerce să le îndrepte, LaMotta caută cu disperare să se pedepsească. Își provoacă durere fizică și psihică, cu speranța că va dobândi acel sentiment de control, care îi va aduce satisfacție. Încearcă pe tot parcursul filmului să își ispășească păcatele (prin propriile metode), lucru care-l condamnă la nefericire.  

Photography By Brian Hamill

Magnum opus sau doar mediocru?   

Raging Bull excelează pe toate planurile și, tehnic vorbind, e un film impecabil. Ai parte de cadre uimitoare, o compoziție bună a imaginii, montaj premiat cu Oscar și o coloană sonoră memorabilă. Scenariul e foarte bine scris și adaptat, iar actorii sunt desăvârșiți. Totul e grozav la filmul ăsta!  

Scorsese a reușit să creeze o capodoperă. E genul de producție care pune cărțile pe masă și îți prezintă un mediu plin de „vinovați fără vină”. Raging Bull nu are nevoie de scene sângeroase sau violente ca să îi îngrozească pe spectatori…  

Atunci de ce e un film atât de controversat? Pentru că e real… Regizorul nu face altceva decât să ne expună o realitate, la care mulți ar vrea să închidă ochii. Genial prin verosimilitatea de care dă dovadă, filmul ăsta nu te va lăsa indiferent. Finalul e unul plin de substrat și îți va da mult de gândit. 

 Raging Bull e rețeta perfectă – o capodoperă care nu ar trebui să lipsească din colecția vizuală a oricărui cinefil.  

„Veni, vidi, vici” 

Al Pacino în The Godfather: Part II. Ralph Fiennes în Schindler’s List. Robert De Niro în Raging Bull.  

De ce am înșirat aceste roluri? Pentru că toate au un lucru în comun: cochetează cu perfecțiunea. Performanța lui De Niro este aproape imposibil de egalat. E de-a dreptul incredibil ce a reușit să facă omul ăsta, de la început și până la sfârșit. Aș putea să scriu zeci de paragrafe dedicate acestui titan al cinematografiei, atât de bine a intrat în personaj!  

Pentru a oferi o performanță cât mai credibilă, s-a îngrășat treizeci de kilograme, a învățat accentul specific celor din Bronx și s-a antrenat tocmai sub comanda intransigentului Jake LaMotta. Asta numesc eu dedicare! 

În final, toate eforturile lui s-au dovedit a fi benefice. Rolul din pelicula Raging Bull i-a adus cel de-al doilea premiu Oscar și primul la categoria „Best Actor”. Portretizarea personajului Jake LaMotta a rămas întipărită în memoria multor cinefili și e considerată ca fiind una dintre cele mai bune performanțe actoricești ale tuturor timpurilor. Vinovatul? Incomparabilul Robert De Niro, desigur.    

Salvarea lui Scorsese  

Fără îndoială, Raging Bull e unul din acele filme care au lăsat urme de neșters în istoria cinematografiei. Numai că lucrurile nu au stat dintotdeauna așa. În primă fază, Scorsese nici măcar nu a vrut să audă de ideea unui astfel de film. Nu se considera un fan al sporturilor și, neștiind despre ce e vorba, nu îl interesa prea mult subiectul…  

„Raging Bull” = Kamikaze   

După eșecul total al ultimului său film (New York, New York), Martin Scorsese cade într-o depresie profundă. La scurt timp se confruntă cu o dependență de cocaină și necesită internat. În ciuda refuzurilor vehemente de până atunci, De Niro îi face o vizită la spital și încearcă, pentru o ultimă oară, să-l convingă să facă filmul. Într-un final, acceptă propunerea, cu toate că se gândește la Raging Bull ca la ultimul său proiect regizoral. 

Îmi place să fur meserie de la ăi mai bătrâni, iar Martin Scorsese e unul dintre preferații mei. Pe lângă o capodoperă pe măsura așteptărilor, acest regizor epopeic ne-a oferit tuturor o lecție al naibii de importantă. 

Indiferent ce faci, tratează totul cu maximă seriozitate, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Nu ești mulțumit de articolul sau articolele pe care le-ai realizat? Perfect. Scrie-l pe următorul de parcă ar fi ultima oară când o faci. E cel mai bun sfat pe care l-aș fi putut primi vreodată!  

Ce simbolizează de fapt finalul?  

Încheierea filmului îl surprinde pe LaMotta în cabina de probă, purtând un dialog onest cu propria reflexie din oglindă. Supraponderal și împăcat cu soarta pe care o are, se pare că realizează – pentru prima oară – gravitatea faptelor lui. Face aluzie la una dintre replicile lui Brando din On the Waterfront, idee care accentuează faptul că nu s-a schimbat atât de mult…   

Extrem de năucitor, finalul are o perspectivă unică și viscerală asupra naturii umane. Te va face să-ți pui semne mari de întrebare și, de ce nu, poate că îți va schimba complet modul în care percepi lumea și oamenii din jurul tău. Se pot șterge cu buretele anumite greșeli? Merita LaMotta să fie iertat și, mai presus de toate, e capabil să se schimbe?  

Raging Bull are un loc asigurat în panteonul cinematografiei pentru totdeauna. Jake LaMotta e oglinda perfectă a bărbatului cu potențial, însă lipsit de demnitate, onoare și respect față de cei care-l înconjoară. Cu mintea sa tulburată, alunecă pas cu pas spre o prăpastie metaforică plină de întuneric, și asta numai din cauza comportamentului său distructiv.  

Are așteptări foarte mari de la familia lui, cu toate că el oferă contrariul. Vrea să fie iubit și vrea să îi iubească, dar întotdeauna se ivește ceva care îi depărtează. E mereu paranoic și gelos, și de mult ori orb în fața oamenilor care țin la el…  

Chiar dacă experiențele anterioare îi schimbă radical viziunile și viața, păcatele îl prind din urmă și, dintr-un anumit punct de vedere, îl fac să înțeleagă că schimbarea a venit totuși mult prea târziu…   

So, for the second time, [the Pharisees] 

summoned the man who had been blind and said: 

‘Speak the truth before God. 

We know this fellow is a sinner.’ 

‘Whether or not he is a sinner, I do not know.’ 

the man replied. 

‘All I know is this: once I was blind and now I can see. – John IX. 24 – 26

Sursă imagini: IMDb

BOGDAN SLAB

BOGDAN SLAB

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: