Fii profesor de nota 10!

„Fii profesor de nota 10” a fost un eveniment inedit în peisajul educațional orădean, dedicat profesorilor din județul Bihor care doresc să obțină excelența în actul de predare, atât în format fizic cât și online, organizat de Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai” Bihor în colaborare cu Oradea Toastmasters – clubul de Public Speaking & Leadership, în data de 10 septembrie 2021, de la ora 15.30 și spun acest lucru pentru că deși clubul Toastmasters își desfășoară activitatea de vreo 11 ani în Oradea, personal nu am știut de existența lor.

Pentru mine activitatea în sine fost o experiență unică, în care am avut ocazia să cunosc oameni frumoși, care au decis ca timpul lor liber să-l fructifice în mod creativ jucându-se cu cuvintele, cu poveștile, cu emoțiile lor și cu exersatul vorbitului în public.

Se știe că vorbitul în public este o provocare pentru fiecare dintre noi și, deși uneori conștientizăm că abilitatea aceasta de a ne exprima cu ideile în public fără emoții ne-ar ușura existența, ne-ar putea determina succesul în carieră și în viața personală, mulți dintre noi rămânem captivi fricilor, blocajelor emoționale și frustrărilor.

Din fericire, acest talent poate fi dezvoltat, cu cât conștientizăm mai devereme acest lucru cu atât rezultatele vor fi mai vizibile, chiar dacă la început nu suntem suficient de încrezători, e important să exersăm, poate singuri în fața oglinzii; ne-am putea înregistra discursul lucrând ulterior la îmbunătățirea lui învățând moduri noi de a ne exprima și de a transmite mesajele celorlalți sau într-un grup, folosindu-ne de tehnici consacrate sau improvizate, și astfel pas cu pas ne vom depăși teama de a vorbi în public.

Cu siguranță, cel care are dezvoltată această abilitate a vorbitului în spațiul public este mult mai încrezător în sine, va reuși să converseze mult mai profund cu cei din jurul său. Există foarte mulți oameni inteligenți, dar mulți dintre ei rămân în umbră tocmai pentru că nu reușesc să-și învingă timiditatea pentru a-și exprima ideile.

Se spune că vorbitorii începători se concentrează asupra lor, cei buni asupra discursului și cei excepționali asupra publicului. Cei mai buni vorbitori nu oferă doar informații, ci oferă informații încărcate de emoție care să rezulte într-o experiență. Ca să o citez pe Mihaela Tatu, ”un cuvânt ramâne doar un cuvânt în dicționar dacă nu reușești să-l încarci cu emoție, cu un simbol”. Indiferent de motivul pentru care vei alege să-ți dezvolți această capacitate, vorbitul în public îți va fi util în multe momente din viață și te va ajuta în numeroase domenii de activitate.

Cam acesta a fost mesajul transmis de cei de la Clubul Toastmasters în activitatea propusă de ei, care consideră că profesorii ar fi mai eficienți, prin înglobarea „vorbitului în public” în „transferul” de informații către cursanți, și prin invitația făcută au dorit să ofere o crâmpeie din activitățile clubului cu speranța că vor fi și curajoși care le vor călca pragul, chiar și din curiozitate.

Mihaela Tatu

Doresc să vă descriu în câteva rânduri activitatea propusă de ei, au avut 5 vorbitori și cinci discursuri pregătite, unii dintre ei având și sarcini suplimentare de a cronometra timpul fiecărui vorbitor, aceștia fiind atenționați prin trei cartoane colorate dacă se încadrează sau nu în timpul alocat, cartonul verde îl atenționa că s-a încadrat în timp, galben că timpul se apropie de sfârșit și cartonul roșu că timpul alocat a expirat; o altă persoană a monitorizat greșelile, pauzele între cuvinte, fraze, și cealaltă persoană a notat expresiile frumoase folosite, ce merită reamintite, valorizate, subliniate. Vorbitor 1 – Dora Cernău  –  subiect ales: ”Educație, dragostea mea” – timp alocat 7 min. La primul discurs, Dora Cernău, ne-a introdus în universul lui Solomon Marcus, academician, matematician, profesor şi autor de succes care ne propune acoperirea prin educație a celor 10 nevoi umane. Decalogul nevoilor umane face referire la nevoia de o împrospătare, de ntrebare și de mirare, de ndoială și suspiciune, de greșală și eșec, de joc, de identitate, de omenesc și omenie, de cultură, de transcendență  de a ne depăși condiția.

Vorbitor 2 – Dr. Mariana Barna, bibliotecar –  subiect ales: ”Sufletul cărților din Bibliotecă”  – timp alocat 7 min. Al doilea discurs, susținut de dna. Dr. Mariana Barna, costumată într-o frumoasă rochie de gală, a fost de fapt o invitație de a trece pragul Bibliotecilor (cu referire directă la Biblioteca Gheorghe Șincai) spre a ne lărgi universul și a ne înfrumuseța lumea, la propriu și la figurat.

Vorbitor 3 – Adina Iancu –  subiect ales: ”Șefa de promoție” – timp alocat 3 min. Al treilea discurs, susținut de un membru a clubului Oradea Toasmasters, a fost un discurs de mulțumire, în calitate de șefă de promoție. Ceea ce nu s-a văzut a fost efortul extraordinar depus, fiind o persoană cu nevoi speciale. Evoluția sa este fulminantă, raportată la primele sale intervenții în club.

Vorbitor 4 – Cătălin Fetea –  subiect ales: ”Fii profesor de nota 10” – timp alocat 7 min. Cătălin Fetea, prin următorul discurs ne-a prezentat 3 lucruri importante de luat în seamă la un discurs: structura, tonul vocii și limbajul trupului. După cum se spune, „tonul face muzica”.

Vorbitor 5 – Eugen Antal –  subiect ales: ”Profesorul Online” – timp alocat 7 min. Eugen Antal a abordat subiectul stringent de a „preda” online. S-a vorbit despre: pre-recuzită, (Spațiul dedicat – elevul și profesorul trebuie să-și aloce un spațiu fizic în care să nu deranjeze și să nu fie deranjat; Semnal început/sfârșit – unii profesorii folosesc un semnal sonor pentru începutul/sfârșitul orei; „Dress code” – uniforma, sau codul vestimentar este un element extrem de important care denotă implicare și schimbarea de statut (din pijama, în haine „de lucru”; Lumina – sau umbra pot avantaja sau dezavantaja participanții într-o conferință online. Cum preferi să te perceapă lumea: cineva care se ascunde sau cineva care dorește atenție și vizibilitate? Poziția – spune multe despre tine. Dacă ești educator, educă; Internetul – fără o conexiune stabilă și suficient de puternică, nu vei putea să convingi; Camera + microfon+difuzor/căști – în fine, ochii, gura și urechile electronice ar trebui să fie cât mai performante pentru a te face văzut și auzit. În situația în care nu vrei să deranjezi, folosește căștile.); obiective (limbaj concis și clar; profil online favorabil; accent pe nonverbal; interacțiune; tehnologie, legături sociale și emoționale între participanți); platforme educaționale, instrumente online (Slido.com, Mentimeter.com, Webwhiteboard.com, Miro.com, Bitpaper.io, Edus.ro, EduPedu.ro) /offline (Sistem de operare (Windows, Android); Aplicații Office (Open Office, FreeOffice, MS Office); Browser (Firefox, Chrome, Edge, Opera); Editor imagini (PaintDotNet, IrfanView); Player audio/video (VLC); Antivirus (ClamWin, BitDefender), tehnici de comunicare și greșeli frecvente.

Dacă ți-am stârnit curiozitatea și dorești să afli mai multe despre tehnicile de comunicare și greșelile frecvente, clubul Oradea Toastmasters te invită în fiecare miercuri la ora 19:15 la întâlnirile Toastmaster din ”Comuniteca” – cu sediul în Magazinul Crișul, etajul I, sau mai pot fi găsiți pe pagina de Facebook ca Oradea Toastmasters. sursa (Oradea Toastmasters).

Prof. VIOLETA JĂHĂLEAN

Prof. VIOLETA JĂHĂLEAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: