Cine sunt eu?

„Aș vrea să fiu mai altfel (poate)”.

„Nu îmi găsesc locul, oare de ce am venit pe lume?”

„Ce o să se întâmple cu mine și cu viața mea?”

„Oare o sa îmi găsesc pe cineva vreodată? Sunt suficient de bun/ă?”

Servus! Eu sunt Adriana și pot să jur că mi-am pus întrebările de mai sus cel puțin de o mie de ori. Asupra a tot ce sunt și a tot ce mă descriu cei maxim zece oameni care mă cunosc (a cunoaște, nu a ști – e o diferență colosală), pot spune că sunt… emoție.

Asta suntem fiecare, o să te conving până la finalul a ceea ce ai început să citești.

Psihologic, fiecare dintre noi are un sine feminin și unul masculin. Da, vorbesc serios.

Eu îl am pe Adrian, opus a tot ceea ce e Adriana. E rece, distant, uneori dominator, înjură, e tranșant, deschide borcane singur, e impulsiv și – cireașa de pe tort – maestru în arta ascunderii emoțiilor. Dar sunt tolerantă cu el, încă e în plin proces de educație. 

Adriana e sensibilă, plânge, e empatică și liniștită, nu își ascunde emoțiile și sentimentele (deși uneori e impulsivă), stă ascunsă în spatele lui Adrian, asta din cauza fricii, și rar face un pas în dreapta, să fie văzută.

Acum, fiindcă am avut curajul să îi prezint pe Adrian și Adriana, te rog să o faci și tu. Pentru tine, nu trebuie sa știe nimeni; eu am făcut-o ca să îți dau curaj.

Acum, masculii alfa care probabil citesc asta m-au înjurat, fiindcă ei, evident, nu au o femeie în interiorul lor. Doar ei sunt bărbați, nu plâng, nu spun „Te iubesc!” și nu își suflă nasul decât atunci când sunt răciți. Ei bine, ideile astea vin din copilăria noastră și din partea societății care mustește a toxicitate. „Ești bărbat sau muiere de plângi? Bărbații nu plâng!”

Ba da, o fac! Dar își găsesc locuri în care să nu îi vadă nimeni, asta ne diferențiază.

Fără iz de laudă, pot să plâng oriunde (toate putem, dar eram subtilă). Și fetele/femeile sunt puțin, ce-i drept, îndemnate să își ascundă emoțiile: „Arată-i că nu îți pasă!” – mi-a spus mama atunci când Adriana (în continuare sensibilă) scotea flăcări pe nas. „Nu trebuie să plângi în fața lui și să te arăți ca fiind slabă” – ar fi un alt exemplu, iar acestea pot continua. Nu e vina părinților, ei încearcă să ne priveze de suferință.

Societatea, în schimb, „vinde” fericire. Dați un search pe Facebook sau Insta; toată lumea e fericită, arată bine, își trăiești viața, gusta din ea ca dintr-o piersică, iar mesajele subtile de genul „Ia uitați, bă, câți tovarăși am eu și ce om valoros sunt!” sau „Mamă, ce gagiu frumos am! Voi, fraierelor, tot singure? Nu vă vrea nimeni?” sunt atât de evident (și penibile) încât provoacă alergie. Nimeni nu e atât de fericit, nu arată atât de bine, nu are atât de mulți prieteni și nu iubește atât de mult. Asta pentru că suntem prea obsedați să arătăm și prea indiferenți ca să simțim o prietenie, o iubire și o… fericire.

Mi se pare înfiorător, ad litteram, să stai într-o prietenie care nu mai are chimie; într-o relație doar pentru că te-ai obișnuit, pentru că ești atras fizic de respectivul/ respectiva. E vorba de emoție. Când ea pleacă, totul se năruie.

Partea bună e că emoție aceea poate fi regăsită mereu (e părerea mea), asta dacă îi privești pe oameni dincolo de ceea ce ei par. Oamenii au nevoie de liniște, asta caută o viață, mai mult sau mai puțin conștient. În burtica mamei era liniște și siguranță, cred că dacă am putea să ne amintim acea perioadă, am crede mai mult în Paradis. La moarte, e tot liniște. Să fie viața un zgomot? Nu prea cred. Cred că e tot o liniște, amestecată cu extaz și tristețe.

Am ajuns să ne fie frică să spunem „Te iubesc foarte mult!” Sau nu, nu e vorba doar de frică, e vorba de orgoliu: „Cum să îi spun că o plac/iubesc sau că regret dezamăgirea pe care i-am oferit-o? Pai eu, bărbat în toată firea, să-mi pun pe tavă sentimentele? Plus că ea e prea sensibilă, mai bine nu.”

De multe ori bărbații își induc chestia că femeia din fața lor nu e ceea ce căuta, fiindcă e prea la sentiment, vorba aia. De fapt le e teamă (inconștient) că vei scoate din bărbatul puternic acel copil avid după iubire și liniște și atunci își scot la iveală diferite mecanisme de apărare. Dar atenție, doamnelor și domnișoarelor: nu vă irosiți timpul cu a-i demonstra unui imatur care nu caută iubire faptul că voi sunteți niște zâne. Nici voi, stimați domni: nu vă irosiți timpul cu o femeie care nu vă poate oferi mai mult decât un corp și maxim niște cuvinte drăguțe.

Iubirea există, căutați-o până dați de ea. Nu vă angajați în relații sau căsătorii fiindcă „v-a venit vremea”. Nu, vremea mea vine când vreau și simt eu. Doar eu! Nu poți sta, mânca, râde, nu poți plânge sau dormi lângă un om până când nu ai certitudinea în suflet și minte că , indiferent de câți oameni sunt pe lume, tu tot pe el îl vrei și el îți e alinarea.

Dacă am lăsa să vorbească emoțiile din noi, totul (!) ar fi altfel, pentru că noi, fiecare, suntem reali doar când plângem. Sau când suntem foarte furioși, furia e tot o emoție. Privim oamenii în ochi când îi iubim sau urâm. (Mă rog, mai există o specie care te privește în ochi când minte, dar asta e o altă parte a poveștii, nu stric magia.)

Tot ceea ce e închis în noi produce stres, de aceea și „Oare de ce nu mă simt bine? Am tot ce îmi doresc.” Pentru că nu ai spus ce voiai să spui cui voiai să spui. E un act de curaj să spui ceea ce simți! Și, Doamne, ce pierzi? Nimic! Ce? Băiatul pe care îl placi va râde de asta împreună cu prietenii lui mârlani? Au o viață tristă, crede-mă, altfel ar empatiza și nu ar mai fi curioși de acțiunile celorlalți. Ce? Domnișoara va râde de tine fiindcă i-ai spus ce simți? O femeie sau o fată care tinde spre întregul concept de „femeie” nu va face asta, pentru că scopul ei este bunătatea și pentru că „karma is a b***h” și tot ce dai, ție-ți dai.

Am scris asta motivată inconștient (cred) de faptul că plâng mult. Și nu, nu de supărare. Așa îmi exprim emoțiile (furia, frustrarea, iubirea, dezamăgirea, chiar și fericirea), asezonate cu cuvinte. Știu că sunt oameni împietriți de frică, de „Oare ce va spune, cum va fi?” Va fi cum trebuie să fie. Nu pierdem nimic din ceea ce avem nevoie exprimând ceea ce e în sufletul nostru (care da, există, fără urmă de dubiu). Ceea ce se pierde, însă, se pierde fiindcă așa trebuie. Da, chiar trebuie! Asta fiindcă acel ceva sau cineva nu e pentru tine, nu e liniștea ta, omule!

Nu cred că sunt un om fericit. Fericirea e un ceva compus din ceva-uri mai mici care, satisfăcute în totalitate, dau fericirea, iar fiind un om fixist, e puțin mai greu, dar (!) nu imposibil. Practic, fericirea e compusă din mai multe bucurii. Și toți suntem așa, chiar cred asta. Pentru că dacă se atinge un punct care nu e complet satisfăcut, fericirea parcă se dispersează. Tocmai ăsta e motivul pentru care trebuie să facem ceea ce ne dorim, să luăm viața de gât atunci când ne supăra și să îi spunem că noi suntem cei puternici. Tocmai de asta trebuie să îi spunem acum că îl/o iubim și că regretăm greșeală făcută. Și tocmai de aceea trebuie să crezi în fericire.

Ești minunat/ă, chiar dacă ți-e frică și îți înghiți emoțiile. Ești minunat/ă pentru că în spatele unui om rece și dur, se află un copilaș blând, liniștit, care are nevoie de iubire.

Eu ți-am spus cine sunt. Acum e rândul tău. Dacă vrei să îmi spui, aștept un mesaj, aș fi onorată, iar dacă nu dorești, e perfect, spune-ți ție cine ești și ce iubești.

Să fii fericit/ă, mai presus de toate!

P.S: Ai citit-o pe Adriana; Adrian nu scrie NICIODATĂ!

P.S2: Niciodată să nu spui niciodată.

ADRIANA ȘTIUBE

ADRIANA ȘTIUBE

Adriana Ştiube este absolventă a promoţiei 2019 a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu Oradea, profil uman, Filologie Jurnalism, clasa prof. Luminiţa Feşnic. În prezent este studentă în anul II a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea, specializare Psihologie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: