SARA: O speranță, un nou început

În seara de 24 ianuarie 2017, în localitatea Lupoaia din județul Bihor s-a produs un incendiu. A izbucnit chiar la mine acasă.

În seara aceea nu mă simțeam prea bine, presimțeam că se va întâmpla ceva. Mama s-a trezit și a văzut flăcări ieșind din podul casei; atunci l-a trezit pe tata și au încercat să stingă focul împreună.

În acel moment m-am trezit și eu, mi-au spus să ies afară. Am luat telefonul și am sunat la pompieri, însă într-o situație critică așa cum era aceasta nu m-a ascultat nimeni și am fost nevoită să îi dau telefonul bunicii mele, care era așa de speriată și dezorientată, încât începu să plângă.

Până au venit pompierii a durat foarte mult timp. Locuiam pe un deal și, fiind iarnă, stratul de gheață de pe șosea îi împiedicară pe pompieri să urce.

În cele din urmă au reușit să stingă focul, dar totul era distrus. Abia atunci am înțeles că Dumnezeu ne-a păzit și ne-a ajutat să scăpăm cu viață.

După constatările făcute de pompieri a rezultat că focul a fost produs de suprasolicitarea coșului de fum, care era situat lângă o grindă de la care a pornit incendiul.

A fost greu și pentru mine, visam iar și iar focul acela care se năpustea asupra casei.

În ciuda acestor evenimente, au fost oameni buni care ne-au ajutat și care ne-au susținut atât material, cât și moral.

Acest incendiu nu a fost doar un incident devastator – a fost un nou început, un fel de a înțelege cine sunt oamenii care vor să te ajute și care vor să stea lângă tine doar în interesul lor, de exemplu autoritățile locale, care nu s-a implicat deloc.

În aceste cazuri, putem doar să facem un pas în față și să vedem ce ne rezervă ziua de mâine, să credem în noi și în Dumnezeu, să-I mulțumim pentru tot ceea ce ne oferă și să fim optimiști, chiar și atunci când pare că nu mai există nicio speranță.

SARA GAVRIȘ

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: