Am primit-o pe Bambi când avea câteva ore de la naștere. Totul a avut loc pe 20 martie 2019, în localitatea Lupoaia, comuna Holod, judeţul Bihor.
A găsit-o un vecin la capătul grădinii, slăbită, înspăimântată şi abia ținându-se pe picioare. Vecinul nostru a sunat la toate instituțiile care se ocupau cu protecția animalelor; i s-a comunicat că nu exista nicio posibilitate de viață pentru căprioara nou-născută, fără mamă.
Foto: SARA GAVRIȘ
A rămas dezamăgit de răspunsul primit. Nu putea să aibă grijă de ea, pentru că în timpul săptămâni trebuia să meargă la serviciu și era nevoit să stea în oraș.
Vecinul a venit la noi, le-a povestit părinților mei povestea micuței şi le-a propus să avem noi grijă de ea, pentru că am mai avut experiență cu animale rănite sau părăsite.
Eu nu știam nimic, deoarece eram la cursurile de canto. Am aflat de ea în drum spre casă, dar părinții mei s-au gândit să-mi facă o surpriză şi am fost nevoită să ghicesc. Spre surprinderea mea și a părinților, am ghicit. Când am ajuns acasă, am fost extrem de fericită, mai ales că nu văzusem niciodată un pui de căprioară atât de aproape.
Ne gândeam să-i punem un nume și, având în vedere povestea puiului, l-am numit Bambi, ca în filmul lui Disney.
De atunci, micuța căprioară a devenit parte din familia noastră.
La început am hrănit-o cu lapte de vacă, folosind seringa. Noaptea venea la patul nostru și cerea de mâncare. Am început să o hrănim cu biberonul.
„Animalele
vă vor iubi
mai mult
decât
persoana
de lângă
voi”
Venirea lui Bambi în familia noastră a fost o bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte.
Crescând, am stabilit să îi pregătim un loc afară, pentru că, la urma urmei, era un animal sălbatic și știam că nu o putem reţine de la dorinţa de a fi liberă.
Fotogalerie: arhiva personală SARA GAVRIȘ
Din păcate, Bambi nu a avut o soartă bună. Într-o noapte, un câine a intrat în gospodăria noastră şi a atacat-o. Bunicul meu a gasit-o dimineața în curte, fără viaţă.
Acel moment a fost cel mai greu din viața noastră. Oricât de mult m-ar fi durut, aş fi vrut să plece în sălbăticie, decât să o văd fără suflare. Am suferit foarte mult şi am simţit o pierdere foarte mare.
Pe lângă toate acestea, aveam un sentiment care mă supăra foarte tare – mă simțeam neputincioasă; mă gândeam că, dacă auzeam zgomotele, puteam să o apăr, însă nu am auzit nimic.
După un timp, am acceptat faptul că nu mai e în viață, dar simt că ea trăiește în sufletele noastre şi va fi întotdeauna alături de noi.
Pentru cei care iubesc animalele, aveți grijă de ele, pentru că, la rândul lor, animalele vă vor iubi, poate mai tare decât persoana de lângă voi.
SARA GAVRIȘ
