ALEXIA: Drogul numit șah

În timpul liber îmi place să mă delectez prin a viziona diferite seriale de pe Netflix. Observ mereu topurile din România, deși până acum nu m-a captat vreun serial anume.

Totul s-a schimbat acum câteva săptămâni, când Netflix a lansat The Queen’s Gambit, un serial inspirat de lumea șahului.

Protagonista este Anya Taylor-Joy în rolul lui Beth Harmon, o orfană ce își descoperă talentul la acest joc la vârsta de 9 ani, învățând de la îngrijitorul orfelinatului, Mr. Shaibel. Tot la acel orfelinat a dezvoltat o dependență pentru drogurile primite, numite de către ei „vitamine”.

După ce a fost adoptată, mama sa a început să o înscrie la diferite concursuri de șah pentru a câștiga bani. În scurt timp, a început să apară în ziare și în reviste, fiind recunoscută în toată țara pentru abilitățile ei impresionante, ajungând în final să câștige un meci împotriva celui mai bun jucător din lume, Vasily Borgov.

Pe parcursul carierei sale, Beth a învățat că viața nu se învârte în jurul șahului, dar dezvoltă o dependență pentru alcool și droguri, care o ajutau să își limpezească mintea pentru a câștiga un meci de șah.

Lucrul care m-a captivat în special au fost viziunile ei de pe tavan, cu o tablă de șah, care o ajutau să studieze variantele de joc, pentru a rezulta într-un câștig în favoarea sa. Astfel, consider perseverența lui Beth a fi una impresionantă, date fiind circumstanțele în care și-a trăit viața și problemele întâmpinate pe parcurs, care au făcut-o din ce în ce mai puternică.

Recomand să vizionați acest serial, deoarece, oricât de plictisitor ar suna, este conceput pentru orice tip de om și sunt de părere că putem învăța fiecare câte ceva din experiențele unei amatoare de șah, devenită numărul unu în lume.

Foto: Alexia Călărașu

Lansare: 23 octombrie 2020, număr sezoane: 1, număr episoade: 7, regia: Scott Frank, Allan Scott, distribuție: Anya Taylor-Joy, Thomas Brodie-Sangster, Jacob Fortune-Lloyd

ALEXIA CĂLĂRAȘU

ALEXIA CĂLĂRAȘU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: