Într-un lume postapocaliptică și decimată de atacuri nucleare, o familie de trei persoane este invitată să participe alături de alți cetățeni la un dineu cu mâncare și divertisment, în cadrul unui hotel elegant.
Bineînțeles că nu refuză, chiar dacă este mult prea ciudat sa primești o astfel de invitație într-o lume distrusă, accentul fiind pus pe lupta pentru supraviețuire.
Un domn pe nume Mathias le propune să participe la un teatru „altfel”, invitații devenind actori cu ajutorul unor măști, dar și criminali / canibali, indirect, lucru pe care îl va descoperi ulterior Leonora și familia acesteia.
După dispariția misterioasă a fiicei, Alice, cei doi soți pornesc intr-o cautare disperata și vor descoperi secretele domnului Mathias, printre care tuneluri ascunse și un abator uman. Dupa moartea soțului și a lui Mathias, Alice si mama ei reușeusc să evadeze in aceeași lume dezolantă din care au venit, fapt ce duce la un final foarte sugestiv, ce pune accent pe condiția umană, caracterizată de imoralitate.
Din punctul meu de vedere, filmul este foarte asemănător cu The Platform, ambele pun accent pe condiția umană in situații extreme, în cazul de față lipsa siguranței și a hranei.
Finalul filmului te poate pune pe gânduri, oare cu toții am fi luat decizia Leonorei de a scăpa? Cu toate că aceasta avea variante și totuși a luat calea moralității, în momentul în care este izbită de realitatea de afară, variantele domnului Mathias nu mai păreau atât de imorale.
Filmul este psihologic și apreciez tema abordată, dar totuși unele scene sunt previzibile, se putea pune mai mult accent pe acest aspect. De asemenea, cadrul (hotelul cu coridoare lungi, cu aspect gotic) și jocul actorilor sunt foarte bine gândite.
Gen: dramă, thriller; durată: 1 oră 26 min.; an apariție: 2020; regizor: Jarand Herdal; actori: Gitte Witt, Thomas Gullestad, Thorbjørn Harr
DARIAN MONENCI