Azi trebuia să fie o zi specială, trebuia să fie o zi de neuitat.

O zi cu baloane, rochițe, papioane, flori, lacrimi, zâmbete, emoții și fericire.

Ar fi trebuit să fie o zi perfectă, o zi care să se imprime în sufletele noastre pentru tot restul vieții, o zi de care să ne amintim cu drag și să o povestim de fiecare dată cu emoție în glas…

Dar nu este.

Azi este o zi tristă, o zi în care toată speranța și fericirea ne-a fost umbrită și luată. Acest virus fără scrupule ne-a smuls o etapă mult prea frumoasă din viață.

Azi stăm acasă… stăm și ne gândim cum ar fi fost dacă eram acum acolo, ascultând Ani de liceu, cum ar fi fost dacă puteam să ne luăm rămas-bun unii de la alții, cum ar fi fost dacă… totul ar fi fost un vis urât și în dimineața asta ne-am fi trezit plini de fericire pentru a merge la festivitate? Cum ar fi fost dacă nu se întâmpla așa?

Ei bine, această întrebare ne va rămâne tot restul vieții. Ne va rămâne să ne întrebăm mereu: „Cum ar fi fost dacă…?”

Au trecut patru ani, patru ani mult prea rapizi și frumoși. Patru ani în care am avut parte de lucruri noi, am cunoscut oameni minunați, pe care îmi doresc să îi am mult timp de acum înainte alături de mine, am cunoscut iubirea, dar și dezamăgirea, entuziasmul, dar și tristeţea, am cunoscut suspansul și frica de necunoscut, dar am trăit cele mai frumoase momente între acei patru pereți din clasa noastră, am avut parte de niște colegi speciali și frumoși, fiecare în felul lui.

Poate nu ne-am înțeles noi cel mai bine, dar am învățat să trăim unii cu alții și ne-am acceptat așa cum am fost – repet, fiecare în felul lui.

Sursă foto: arhiva personală Lavinia Hălmăgean

Acum, la final, îmi iau rămas-bun virtual de la colegii mei, de la doamna dirigintă Lucia Cighir, care a fost atât de înțelegătoare și bună mereu cu noi, de la domnii și doamnele profesori care ne-au învățat numai de bine și au contribuit la dezvoltarea noastră, fiecare în felul lui.

Îmi iau rămas-bun de la LOGO paper și îi mulțumesc domnului profesor Nicolaie Ardelean că ne-a dat ocazia de fiecare dată să ne așternem gândurile, orice am dorit noi să publicăm a făcut să fie posibil.

Îmi iau rămas-bun de la tot ce a însemnat Onisifor Ghibu.

Îmi iau rămas-bun de la una dintre cele mai frumoase etape din viața mea, cu o imensă durere în suflet că nu suntem acum acolo, îmbrăcați frumos și asortaţi, ascultând cu lacrimi în ochi cum clopoţelul răsună pentru ultima dată pentru noi!

Pentru generația 2016-2020.

Rămas bun!

LAVINIA HĂLMĂGEAN

LAVINIA HĂLMĂGEAN