Recunoștință făuritorilor Marii Uniri

București, 7 mai 2019, o dată pe care nu o vom uita, poate, niciodată. A fost o zi specială pentru noi, petrecută cu oameni minunați, elevi premiați, profesori, secretari de stat, surpriza zilei fiind prezența doamnei ministru al educației, Ecaterina Andronescu, care a înmânat diplomele câștigătorilor.

raul02

Sursă foto: arhiva personală Violeta Jăhălean

Mă bucur foarte mult pentru reușita lui Raul și, având în vedere că doar peste câteva săptămâni își va lua zborul și se va înrădăcina într-un alt mediu, universitar, sper ca viitorul să-i rezerve doar oportunități în care el să se poată manifesta în voie. Este un copil talentat, care merită apreciat și susținut.

L-am descoperit pe Raul Bejinaru acum doi ani, un elev avid de istorie, cultură sau artă, cu un bagaj informațional de invidiat, un copil asumat care are capacitatea de a duce un lucru început la bun sfârșit, aș menționa aici dorința lui de a-și înfrumuseța sala de clasă, realizând cu migală și profesionalism un tablou pe peretele lateral care va rămâne probabil moștenire generațiilor ce vor urma, a editat cartea Bisericile de lemn din Țara Beiușului, s-a implicat în Proiectul Internațional Erasmus+ și multe altele.

A participat în clasa a XI-a și la Olimpiada de desen, ediția 2018, obținând Premiul I, în clasa a XII-a la ediția din 2019 a obținut din nou Premiul I, la Concursul Făuritorii Marii Uniri portrete și fapte nemuritoare a fost răsplătit cu Premiul special al juriului, la concursul Rolul actorilor educaționali în combaterea violenței – Stop violența a obținut Premiul II, iar la concursul național Recunoștință făuritorilor Marii Uniri, organizat de MEN, a obținut un frumos Premiu II.

raul01

Sursă foto: arhiva personală Violeta Jăhălean

Urmele lui prin acest liceu nu au lăsat doar umbre, ci au lăsat ambiții, reușite și multe bucurii, respect și mult bun-simț.

„M-am înscris în acest concurs deoarece sunt pasionat atât de desen, cât și de istorie, și am realizat o compoziție reprezentând o versiune idealizată a Încoronării de la Alba-Iulia. Când rezultatele au fost în sfârșit publicate, am fost plăcut surprins și foarte bucuros să aflu că am obținut Premiul II la faza națională a concursului. Câștigătorii au fost invitați să participe la premierea de la București și trebuie să recunosc că am fost nerăbdător să mă duc, fiind însoțit de doamna profesoară Violeta Jăhăleanu. Festivitățile au avut loc în sala festivă a Colegiului Național Sfântul Sava, unde i-am întâlnit și pe ceilalți câștigători din toată țara.

Acolo se afla și doamna ministru al educației, Ecaterina Andronescu, care a venit să ne felicite personal și să ne premieze. După premiere, în ciuda faptului că a fost o zi ploioasă, am reușit să vizităm și câteva obiective din Capitală, fiind o experiență nouă pentru mine.

raul03

Sursă foto: arhiva personală Violeta Jăhălean

Drumul a fost lung și obositor, însă, per total, mica excursie a fost plăcută și frumoasă, una pe care o voi ține minte foarte mult timp de acum înainte” – Raul Bejinaru.

Prof. VIOLETA JĂHĂLEANU

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: