Natașa Alina Culea, despre care s-a mai scris pe blogul nostru, este o scriitoare talentată, care a scris până în prezent şase cărți. Domnia-sa a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu, la lansarea ultimei sale cărți, Arlechinul.

NATAŞA ALINA CULEA
Ce v-a determinat să scrieți acest roman?
NATAŞA ALINA CULEA: Nu există coincidențe, nu-i așa? Autorii își permit luxul de a trăi orice experiență de două ori, a doua oară atunci când scriu despre ea.
O scurtă descriere a cărții?
NATAŞA ALINA CULEA: Deoarece romanul urmărește două fire narative, prezent și trecut, avem chiar și o mică Arlechină contemporană – vă rog să îmi permiteți această construcție literară. Povestirea din trecut începe în Paris, în anul 1875, atunci când un băiețel este abandonat la Circul Galaxy, acest băiețel devenind, în timp, protagonistul nostru, Maxim. Cititorii pasionați vor înțelege de ce am evidențiat anumite aspecte care să ajute la conturarea acestui personaj cheie. Atunci când trecutul ajunge să tulbure prea mult cititorul, l-am luat de mână, readucându-l în prezent sau amuzându-l cu personaje precum Mica, fetița amuzantă a actriței Lidia Caraman. De ce am procedat astfel? Deoarece îmi iubesc cititorii. Nu puteam sacrifica ideea romanului, dar pot oferi, ca autor, câteva momente de respiro într-o poveste ce amenință să devină angoasantă.
CITEŞTE ŞI: Arlechini în viaţa altora (I)
Ce impact a avut cartea? Prin ce se deosebește de celelalte cărți?
NATAŞA ALINA CULEA: Arlechinul este o carte impactantă prin natura ei. În cazul nostru, natura umană. Ce rămâne atunci când măștile cad?
„Cine ești tu atunci când nu te vede nimeni?” (Citat din romanul Arlechinul).
„Fiecare om spune două povești: una lui însuși, când nu-l vede și nu-l aude nimeni, alta, celorlalți oameni. De multe ori, aceste două povești nu seamănă între ele. De multe ori, ne trezim în zorii zilei și am vrea să fim într-o altă poveste”. Citat din romanul Arlechinul).

Sursă foto: arhiva personală Nataşa Alina Culea
Pregătiți o altă carte?
NATAŞA ALINA CULEA: Da. Din păcate, nu pot scrie încă nimic despre ea. Nu sunt enigmatică, dar această carte va urma un traseu aparte.
Pentru partea a treia a acestui interviu, rămâneţi cu ochii pe LOGO Paper!
au consemnat IOANA BIŢIŞ şi IOANA REŞTEA
Ce frumos „Scriitorii trăiesc orice experiență de două ori”…
LikeLike
Superbbb!
LikeLike