ANDRADA ŢENŢ & EMILIA POPA: Împinsă pe scenă de bunica

Tradiţia românească este foarte importantă pentru poporul român, este un motiv care ne uneşte, iar ansamblul Vetre Bihorene este exemplu de ambiţie şi devotament pentru tradiţia noastră.

Am luat un interviu unui membru din ansamblu, pe nume Natalia Tirla, care ne-a dat informaţii despre acest ansamblu şi ne-a îndemnat să nu ne uităm tradiţia, ci s-o ducem mai departe.

image001

REPORTERI: De cati ani faci dansuri populare?

NATALIA: Fac dansuri de sase ani.

 

REPORTERI: Din cati membri este format ansamblul Vetre Bihorene?

NATALIA: Ansamblul este format din 30 de membri.

 

REPORTERI: Cate repetitii ai pe saptamana?

NATALIA: De doua ori pe saptamana cate patru ore, iar aceste patru ore sunt conduse de coregraful Dumitru Cora. Bineinteles ca ne dam silinta sa ajungem la asteptarile sale.

 

REPORTERI: Cat timp va ia sa invatati o coregrafie?

NATALIA: Depinde de la persoana la persoana, altii invata mai repede, altii mai greu, dar depinde si cat de grea este coregrafia.

 

REPORTERI: Ai fost vreodata pe punctul de a renunta?

NATALIA: Sincera sa fiu, n-am avut de gand asta. La inceput am mers impinsa de la spate de mama si bunica mea, dar acum iubesc ceea ce fac.

 

REPORTERI: Ce motiv au avut ca sa te indrume spre a face dansuri?

NATALIA: Ele mereu au adorat dansul popular si m-au impins si pe mine sa fac asta, deoarece voiau sa duca traditia mai departe. Sunt foarte mandra ca fac parte din acest ansamblu, deoarece am niste persoane minunate aproape si fac totul din placere.

Cei care vor sa se inscrie si sa faca parte din ansamblul Vetre Bihorene ne pot contacta la tel. 0747 537 883 sau la Scoala de Arte Francisc Hubic.

image003

Natalia Tirla

Natalia Tirla ne-a învăţat că tradiţiile românilor sunt comori ce nu ar trebui uitate sau părăsite si nici schimbate prin troc cu alte obiceiuri importate din alte ţări. Ele sunt ale noastre, ne caracterizează, ne definesc şi prin ele ne simtim mai bogaţi, mai aleşi, mai altfel decât altii.

Să păstrăm vechile tradiții românești!

au consemnat ANDRADA ŢENŢ şi EMILIA POPA

image004

EMILIA POPA şi ANDRADA ŢENŢ

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: