Boierul medic

Untitled design

NICOLAE KRETZULESCU (1 martie 1812 – 26 iunie 1900), descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu, medic şi politician, a deţinut de trei ori funcţia de prim-ministru al României. A studiat medicina la Paris, susţinându-şi doctoratul în 1839, fiind primul medic român doctor în medicină. S-a ocupat de unificarea sistemului sanitar într-o vreme când în spitalele româneşti lucrau numai medici străini. Membru fondator al Societăţii Academice Române.

România. Un cuvânt frumos, rotund, ce împlineşte anul acesta o sută de ani. Un cuvânt cât o ţară. Dacă ne-am închipui România ca un câmp de stele, am vedea că sunt aştri care luminează cu o strălucire aparte, rămânând pe acest câmp boltit în chip de Steaua Nordului. Aceşti aştri ce ne dau altitudinea, direcţia şi steagul poartă numele acelor oameni remarcabili ce alcătuiesc Panteonul spiritual al României. Până în ultima zi a celebrării Centenarului Unirii, Liceul Onisifor Ghibu îi va aduce aproape de noi. (conf. univ. dr. Ramona Novicov)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: