„Prietenii Poeziei”: Un nou epicentru al literaturii în Oradea

Joi, 12 aprilie, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” din Oradea a găzduit prima întâlnire a cenaclului literar „Prietenii Poeziei”. Evenimentul a început la ora 17:00, în „Cuibul Democraţiei”, o sală dedicată activităţilor de acest gen.

cenaclu02.jpg

Foto: ANDREI OROS

Fondatorul cenaclului, domnul Ionuţ Caragea, a fost lider de discuţii, în tandem cu domnul prof. univ. Dan Horaţiu Popescu. Cenaclul a fost totodată un prilej de lansare a volumului de citate şi aforisme „Din spuma valurilor” al domnului Caragea.

Acest cenaclu a luat fiinţă – după spusele iniţiatorilor – din dorinţa de a explora literatura alături de tineri. Cenaclul ţine să aibă o anvergură internaţională, o aspiraţie deja realizată de la bun început; domnul Ionuţ Caragea este un român care a trăit mult timp în Montreal, regiunea Quebec, unde a înfiinţat, alături de colaboratori, Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Quebec (ASLRQ) şi Editura ASLRQ.

Întâlnirea a suscitat discuţii aprinse, nuanţate, utile, pe teme legate de literatură şi tehnologie, schimbarea de generaţii a scriitorilor, starea de fapt a literaturii româneşti contemporane, prezenţa şi absenţa tinerilor în domeniile literaturii româneşti şi a cenaclurilor şi ,desigur, metode de evoluare şi dezvoltare a literaturii în universul tineretului.

cenaclu01

Foto: ANDREI OROS

Liceul Ghibu a avut o prezenţă semnificativă la cenaclu, prin interfaţa creată de elevii Sebastina Papai (IX C), Andreea Sîrca (IX D) şi subsemnaţii, alături de profesorii Carmen Chiş şi Adrian Tencuţiu, pe care o strânsă prietenie îi leagă de domnul Caragea.

cenaclu03

Foto: ANDREI OROS

Vă vom povesti pe larg despre subiectele şi actorii cenaclului în perioada următoare, aşa că rămâneţi cu ochii pe LOGO PAPER!

ANDREI OROS, ALEXANDRU LASCU

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: