TABITA MARINĂU: Avantajele învățării limbilor străine

Studiul  limbilor  străine  are  o  multitudine  de  avantaje, printre  care  posibilitatea  de  a  călători,  de  a  descoperi  noi  culturi, de  a  progresa  în  carieră, îmbunătățește  memoria, crește  atenția,  dezvoltă  încrederea  în   sine   și  multe  altele.

Sunt  foarte  multe  persoane  cărora  le  place  să  călătorească, iar  dacă   aceste  persoane  cunosc  și  o  limbă  străină , se  pot  bucura  de  o  experiență  mai  bogată față  de  altele  care  nu  au  atâtea  cunoștințe  în  acest  domeniu.

De  asemenea,  călătorind  descoperim  noi  culturi, lucru  pe  care  îl  putem  realiza  prin  intermediul  limbilor  străine, deoarece  procesul  de  învățare  nu  se  limitează  numai  la  memorarea  unor  cuvinte  din  dicționar,  el  cuprinde   și  descoperirea   universului  cultural  al  țării  a  cărei  limbi  vrem  să  o  aprofundăm.

Limbile  ne  dau  posibilitatea  de  a  progresa  în  carieră, deoarece  prin  intermediul  lor  putem  lucra  în  diverse  domenii (învățământ, traduceri  și  interpretări,   call-center, management, IT, turism)  unele  dintre  acestea  fiind  foarte  bine  plătite  și  aducând  o  mulțime  de  satisfacții  atât  pe  plan  profesional, cât  și  pe  plan  personal.

Un  alt  mare  beneficiu  este  acela  că  limbile  ne  ajută  să  luptăm  împotriva  unor  afecțiuni   precum  demența  și  boala  Alzheimer , deoarece  impune  creierului  să  lucreze  mai  mult,   să  fie  mai  activ.  Este  dovedit  științific  că  activități  precum  rezolvarea  de  puzzle-uri,  cuvinte  încrucișate  și  învățarea   și   vorbirea  de  limbi  străine  ajută  creierul  să  creeze  și  să  mențină  conexiuni  neuronale, fapt  ce  încetinește  apariția  simptomelor  bolii  Alzheimer,  afecțiune  foarte  des  întâlnită  în  zilele  noastre.

Persoanele  bilingve  reușesc  să  se  concentreze  mai  ușor  și  să  fie  mult  mai  atente decât  alte  persoane  care  nu  cunosc  alte  limbi  decât  limba  lor  maternă.

Limbile  dezvoltă  încrederea  în  sine, deoarece  ne  fac  conștienți  de  faptul  că  putem  să  obținem  tot  ceea  ce  ne  dorim  și  vorbitul  fluent  într-o  limbă  străină  ne  dă  mai  multă  încredere  în  sine  și  în  forțele  proprii.

Cu  siguranță, studiul  limbilor  străine  are  mult  mai  multe  avantaje,  acestea  fiind  doar  câteva  dintre  ele.

TABITA MARINĂU

tabita marinau

TABITA MARINĂU

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: