NATALIA OROSZ & PATRIC ANDRAS: De vorbă cu Harris Wallmen

Fiecare dintre noi avem diferite hobby-uri sau plăceri nevinovate, însă un om care pune foarte multă pasiune în tot ceea ce face este Harris Wallmen. Domnul Wallmen a fost de acord în aceste zile să ne acorde un interviu, pentru LOGO PAPER.

Harris Wallmen, alături de subsemnata

REPORTERI: Pentru cei care încă nu vă cunosc, spuneţi-ne câte ceva despre dumneavoastră.

HARRIS WALLMEN: Nu ştiu ce să spun, pentru că nu ştiu cine sau ce sunt. Sunt o corcitură de sas cu român, care şi-a trăit jumătate de viaţă în Sibiu, jumătate în Oradea. Sunt îndrăgostit de România, pe care o urăsc de multe ori, dar asta nu m-a făcut niciodată să îmi doresc să plec de aici. Sunt un solitar, căruia îi place din când în când să socializeze cu oamenii pe care îi iubesc.

 

REPORTERI: Ne-am documentat înainte de a vă cunoaşte şi am aflat că sunteţi: antrenor de karate, pictor, fotograf, practicant de sporturi extreme, cioplitor, făuritor de cuţite şi că excelaţi în toate. La care dintre aceste activităţi sau fațete ţineţi cel mai mult?

HARRIS WALLMEN: Nu sunt nimic din toate astea. Toate sunt doar proiecte, unele mai recente, altele mai vechi. Toate sunt activităţi pe care le iubesc şi care m-au ajutat să supravieţuiesc financiar, mental, sufleteşte. Cred că toţi oamenii sunt creatori, înainte de toate, însă mulţi îşi neagă această calitate sau nu sunt încurajaţi să şi-o descopere.

Să ai un proiect personal în zilele noastre mi se pare o formă de rezistenţă la o societate care are în principal nevoie de executanţi. Din păcate, majoritatea oamenilor sunt prea comozi, câteodată prea obosiţi, pentru a căuta ceva ce îi reprezintă şi ajung rotiţe în angrenajele maşinăriilor acţionate de întreprinzători.

Nu ţin la una sau la alta în mod special, pentru că încerc să nu mă identific cu niciuna; important pentru mine e să încerc să rămân creativ, indiferent de forma pe care o ia acest proces. Aşa că, în concluzie, probabil asta e ceea ce pot spune în momentul de faţă: sunt o formă de energie care se manifestă – creativ, sper eu – în planul acestei lumi materiale.

 

 

Fii cel mai bun în domeniul pe care îl iubeşti

REPORTERI: Când aţi început să vă exploraţi aceste pasiuni?

HARRIS WALLMEN: Karate am început la 16 ani. Majoritatea pasiunilor mele le-am descoperit relativ devreme în viaţă, în copilărie şi adolescenţă. Cred că e esenţial pentru toţi tinerii, pentru toţi adolescentii, să îşi găsească o pasiune, ceva ce iubesc, ceva ce le trezeşte interesul, fie că e vorba de sport, artă, muzică sau orice altceva. Nu contează ce faci, contează să descoperi un lucru pe care îl iubeşti şi să încerci să devii cel mai bun în domeniul respectiv, indiferent care ar fi acela. Altfel, riscul e să ajungi să munceşti pentru a îndeplini visul şi viziunea altcuiva.

 

REPORTERI: Ce sfat i-aţi da unui tânăr de 14-16 ani din România de azi?

HARRIS WALLMEN: Să citească, să caute, să nu fie satisfăcut cu ceea ce primeşte, cu ceea ce i se îndeasă în minte. Să îşi pună întrebări, să se revolte. Să găsească ceva ce îi place, un proiect personal, şi să nu renunţe la el, indiferent de greutăţi sau eşecuri, iar acestea sunt imposibil de ocolit.

 

REPORTERI: Unde v-aţi făcut studiile?

HARRIS WALLMEN: Am terminat Liceul de Filologie-Istorie Octavian Goga din Sibiu şi Facultatea de Litere Lucian Blaga, secţia germană-română, din acelaşi oraş.
 

Expoziţii, muzee, jazz

REPORTERI: Povestiţi-ne o amintire din şcoală, care v-a marcat adolescenţa.

HARRIS WALLMEN: Nu îmi vine în minte un eveniment anume. Reţin – şi probabil nu voi uita niciodată – traumele examenelor, treapta întâi, treapta a doua, tezele, incapacitatea de a înţelege matematica. Am urât să mă trezesc devreme pentru a merge la şcoală. Probabil evenimentele care m-au marcat pozitiv cel mai mult în perioada respectivă au fost expoziţiile de artă, vizitele la muzee, concertele de jazz (Festivalul de Jazz de la Sibiu), filmele artistice.

 

REPORTERI: Ce citeaţi în adolescență?

HARRIS WALLMEN: De toate, dar în general literatura de aventuri, Alexandre Dumas, Jules Verne, Karl May, Mark Twain, Hector Malot, „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, „Colţ Alb” de Jack London etc. Trebuie să întelegeţi că vorbim de perioada comunistă, dinainte de ’89, iar oferta nu era foarte variată. Cu toate astea, cine vroia să citească avea ce.

 

REPORTERI: Câte din lecturi erau impuse de către şcoală şi câte erau alegeri sau recomandări?

HARRIS WALLMEN: Majoritatea lecturilor care îmi plăceau nu făcea parte din lecturile impuse, însă o bună parte dintre acestea mi-au plăcut.

 

 

REPORTERI: De unde a provenit pasiunea pentru karate?

HARRIS WALLMEN: Din filme, desigur. Şi, probabil, analizând acum, dintr-o anumită nesiguranţă specifică vârstei, dintr-o dorinţă de a deveni mai puternic, mai sigur pe mine, mai independent.

 

REPORTERI: Sunteţi antrenor; unde antrenaţi şi cum am putea să ne înscriem în dojo?

HARRIS WALLMEN: Antrenez la Clubul Sportiv Gym Oradea, aflat pe strada Emanuil Gojdu nr. 3. Legat de înscriere, e simplu – trebuie doar să veniţi la sală, iar unul dintre administratorii noştri vă vor ghida spre ceea ce doriţi şi spre grupa potrivită vârstei şi experienţei.

 

REPORTERI: Ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a face un astfel de sport?

HARRIS WALLMEN: Să fii sănătos. E cam singura condiţie necesară. În rest, nu contează nici vârsta, nici sexul, nici culoarea, nici apartenenţa religioasă.
 

Copiază-i pe marii maeştri

REPORTERI: Vorbim în numele unor elevi de la clasele de filologie-jurnalism, la ce publicaţii aţi lucrat?

HARRIS WALLMEN: Am început la cotidianul „Jurnal bihorean” imediat după ce am ieşit de pe băncile facultaţii şi am continuat să lucrez aici timp de cinci ani. Apoi am lucrat la revista de telecomunicaţii „Connect” alţi patru ani, urmaţi probabil de cei mai frumoşi 11 ani din activitatea mea de jurnalist, în care am lucrat ca redactor-şef la revista de fotografie „Photo Magazine”.

 

REPORTERI: Ce recomandare aţi da unor adolescenţi care încearca să cloneze munca unor ziarişti profesionişti?

HARRIS WALLMEN: Nu sunt sigur că înţeleg exact întrebarea dumneavoastră, dar dacă vorbiţi de tineri care încearcă să imite stilurile unor jurnalişti consacraţi, cred că este o metodă foarte bună de a învăţa.

Înainte de a-ţi găsi stilul propriu, cred că e esenţial să copiezi marii maeştri, e modul în care funcţionează toate şcolile de artă din lume. Picasso are o vorbă celebră: „Artiştii buni copiază, artiştii mari fură”.

 

REPORTERI: Dacă mai doriţi să adaugaţi ceva pentru cititori?

HARRIS WALLMEN: Mulţumesc pentru interes!

au consemnat NATALIA OROSZ şi PATRIC ANDRAS

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: