În data de 17 februarie, în ziua de vineri, am avut ocazia să participăm la repetițiile, iar mai apoi la filmările proiectului pus la cale de o echipă de elevi din clasa a lX-a A a liceului nostru.

Foto: ANDREEA GAVRILAŞ
Sceneta a avut ca temă iubirea văzută prin ochii adolescenților. Proiectul include trei scenete: iubirea, maturitatea și bătânețea.
Echipa – formată din Netea Larisa, Iova Darius (adolescenții), Copos Raul (elevul silitor care iese la tablă), Șule Cătălina (doamna profesoară), Gavrilaș Andreea (cea care a filmat) Vaida Oana, Rediș Alexandra și Ciocic Diana – a prezentat povestea celor doi adolescenți, Larisa și Darius, în care băiatul îi propune o întâlnire în parc, așa cum fac cei de această vârstă.
Larisa Netea ne-a declarat: „Pentru mine acest proiect a fost un prilej de a ne apropia mai mult, ne-a ajutat să ne descoperim unul pe celălalt și totodată să intrăm în pielea altor personaje și să ieșim din personalitatea noastră.
Nu a fost greu să intru în personaj, fiindcă eu l-am ales, am simțit că mă caracterizează și că mă regăsesc. Acest proiect este unul pe care nu-l voi uita niciodată; pe lângă colegii pe care i-am descoperit, am întâlnit oameni noi și am legat prietenii noi”.
CARINA MUŢ, CLAUDIA GAVRILAŞ










