BIANCA SUCIU: Legea compasiunii universale

Mi-am construit o rutină în conformitate cu societatea din ziua de azi, ca în fiecare seară, înainte de culcare, să mai fac o scurtă vizită pe Facebook să mai văd capra cărui vecin a mai murit, fata cărei cunoștințe s-a mai căsătorit etc. Notorietăți.

De câteva zile, văd din ce în ce mai des, pe rețelele de socializare, videoclipuri cu persoane, tinere în general, maltratând animale.

Nu mi-am însușit cu destulă dibăcie metoda aceasta de relaxare, întrucât, până la miezul nopții, adormeam într-adevăr, din neputința de a-mi mai ține ochii extenuați, plânși deschiși și din slăbiciunea psihică de a căra o asemenea povară a suferinței.

Să mă scuzați, dar iubesc animalele și aș aprecia dacă, în timp ce veți citi, veți porni, în primul rând, de la această premisă, și anume că sufletul meu nu găsește niciun motiv pentru care oamenii ar fi construiți să adăpostească mai multă dragoste decât restul ființelor.

Uneori mă uimește câtă ură poate această violență asupra animalelor să stârnească în mine, precum și în alții care le iubesc, dar răzbunarea nu va face nici dreptate (timpul nu se va putea da înapoi), nici nu va schimba nimic (mereu vor exista alți succesori ai infractorilor). Răspunsul stă în educație – educația inimii.

Dar ce așa mare caz?! Ce nesuferită sunt să-i consider pe acei oameni niște infractori, chiar criminali! Cine sunt eu să-i judec?

dog

Foto: Bianca Suciu

Simplu. Eu sunt … eu. Am propria conștiința și, mulțumesc lui Dumnezeu, o minte cu care să pot face o grămadă de lucruri, printre care să și judec. Ni se spune pe tot parcursul vieții cum violența și crima sunt acțiuni cu exponent demonic, inuman; un jaf nu ține cont de obiectul furat. Un jaf este un jaf, iar orice ar fura, acel individ rămâne tot hoț. De ce există diferențe când vine vorba de jefuirea sufletelor? De ce tâlhăria față de o ființă este acceptabilă, dar față de alta este total interzisă și greșită din toate punctele de vedere?

Mi s-a motivat de mai multe ori de ce noi nu le suntem egali animalelor: pentru că le suntem superiori. După cele spuse am înțeles că le suntem ,,superiori” prin 3 lucruri simple: rațiune, inteligență și sentimente.

Îmi pare rău dacă vă dezamăgesc, dar aceasta e o religie în care nu voi crede niciodată. Rațiunea omului este un comportament învățat de-a lungul timpului și, de fapt, ea constă, în principiu, în capacitatea de a-ți da seama de consecințele unei acțiuni din prezent, pe când animalele cunosc doar consecințele instinctuale de genul ,,dacă ating focul, mă ard” ; fără educație, oamenii ar fi la fel . Gândul și filosofia reprezintă o prea mică parte în viețile noastre, nu atât de frecventă, iar în legătură cu asta, nu avem de unde să știm dacă și animalele foarte inteligente au filosofat vreodată, lucru care mă duce la a doua trăsătură considerată superioară –  inteligența.

Conform unor studii recente, s-a demonstrat veridic opusul. Știința ne arată concret că există animale cu un coeficient de inteligență avansat, poate chiar mai înalt decât al oamenilor; totuși, a nu se confunda ,,inteligența” cu ,,rațiunea” despre care am vorbit deja.

În final, al treilea lucru considerat distinct între oameni și restul ecosistemului este sensibilitatea, respectiv sentimentele. Dintre toate, acesta mă intrigă cel mai tare, deoarece am trăit și alături de oameni, dar și alături de animale. Ca să o spun cât mai sincer și verosimil posibil, am văzut animale răposate de propriile lor suflete, precum am văzut oameni. Cu toții am spus cel puțin de câteva ori „Ce-l mai iubește cățelul ăsta pe stăpânul său!” sau „Ce-și mai iubește această ursoaică puii!”

În cazul animalelor, iubirea nu ține cont de specie. Adevărul e că nu avem de unde să știm dacă animalele iubesc sau nu, întrucât noi înșine nu știm ce e iubirea.

Nu avem cum să știm, credeți-mă. Dacă am ști într-adevăr ce este, am exploata-o la nesfârșit.

Un secret al iubirii este că nu se uzează niciodată.

Ori e posibil ca animalele să fi învățat asta înaintea noastră…

BIANCA SUCIU

bianca-suciu

BIANCA SUCIU. Foto: Andrei Ţiburcă

Save

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: