
BIANCA GABRIELA BURLĂU
REPORTERI: Cum te simți, știindu-te deja în clasa a XII-a, aproape de finalul anilor de liceu?
BIANCA: Acum, că se apropie sfârșitul liceului, am un sentiment de regret, pentru că simt că poate nu am profitat din plin de acești patru ani. De asemenea, cel mai rău îmi va părea de unii dintre colegii mei, de unii prieteni de care m-am apropiat în acești ani și în special de domnul diriginte, care este un om minunat, care ne înțelege întotdeauna și ne ajută în orice situație.
REPORTERI: Cum au decurs anii aceștia de liceu pentru tine?
BIANCA: Sinceră să fiu, pentru mine și mulți alți colegi din generația mea, liceul a însemnat mai mult distracție. Activitățile desfășurate de clasa noastră împreuna cu domnul diriginte au reușit să transforme anii de liceu în patru ani de școală la care mergeam cu drag.
REPORTERI: La ce profil ești?
BIANCA: Sunt la filologie – intensiv engleză.
REPORTERI: Ce te-a determinat să îți alegi acest profil?
BIANCA: Am ales acest profil datorită faptului că este unul dintre cele mai lejere profiluri, dacă pot spune așa, având în vedere că au fost excluse începând cu clasa a X-a unele materii care mi-au creat probleme în anii precedenți. Dar în mare parte am ales acest profil dat fiind faptul că aflasem că domnul Popoviciu va fi diriginte și mi-am dorit să fac parte din această clasă.
REPORTERI: Ce părere ai despre examenul de bacalaureat?
BIANCA: Examenul de bacalaureat este un examen care presupune în primul rând responsabilitate și ambiție, însă părerea mea este ca ni se cere prea multă materie. Reușita acestuia constă și în modul de organizare a fiecăruia dintre noi. Este important de asemenea să începem să învățăm din timp, pentru a fi siguri că nu vom întâmpina probleme la examen.
REPORTERI: Cum te pregătești pentru acea perioadă în care vei susține examenul?
BIANCA: Încă nu realizez în totalitate faptul că mai este atât de puțin timp până vine bac-ul. În principiu, profesorii au început pregătirile pentru examen. La materiile la care nu mă simt suficient de pregătită și nu sunt mulțumită de cât înțeleg de la clasă, am hotărât să iau meditații. Abia de acum voi începe cu adevărat să învăț mai mult.
REPORTERI: Se zvonește că de anul viitor limba engleză va fi introdusă pentru examenul de bacalaureat nu doar ca și competență, ci ca materie obligatorie. Ce părere ai?
BIANCA: Sunt sigură că această idee nu încântă pe toată lumea, însă pentru mine nu ar reprezenta o problemă. Mi-ar plăcea ca limba engleză să fie introdusă ca probă scrisă la bacalaureat, deoarece dacă această limbă este o limbă de circulație internațională, consider că fiecare ar trebui să știe cât mai mult.
REPORTERI: Vrei să continui cu studiile mai departe? Dacă da, unde?
BIANCA: Normal că imi doresc să continui studiile, însă încă nu sunt hotărâtă unde anume. La început mi-am îndreptat atenția spre ceea ce înseamnă poliție, dar pe parcurs am renunțat la această idee.
REPORTERI: Ce carieră ai dori să ai după terminarea studiilor?
BIANCA: Din moment ce încă nu mi-am ales facultatea pe care doresc să o urmez pentru a mă specializa într-un anumit domeniu, nu pot să răspund la această întrebare.
REPORTERI: Ce sfat le dai elevilor în legătură cu examenul de bacalaureat? Seriozitate sau relaxare?
BIANCA: Dacă ar fi să dau un sfat, acela ar fi că examenul acesta trebuie tratat cu maximă seriozitate, deoarece de el depinde viitorul nostru. Liceul presupune într-adevăr și relaxare, distracție, însă părerea mea este că timp de trei ani avem timp suficient să profităm de aceste lucruri, ca în clasa a XII-a să fim conștienți de importanța acestui examen și de faptul că este momentul să luam una dintre cele mai importante decizii care stau la baza reușitei noastre pe mai departe.










