Adesea, prea obosiți sau prea îngândurați trecem pe stradă fără să vedem sau să auzim arta ce stă chiar lângă noi. Artiștii sunt adesea rău văzuți, huiduiți sau chiar li se interzice să-și arate operele, chiar dacă este vorba de artă vizuală sau auditivă.
De ce? Încă din trecut, consumul de droguri sau originea lor etnică și socială (Jean-Michel Basquiat) sau familiaritatea cu cluburile de noapte (Keith Haring) și afinitatea subculturii muzicale, explică reputația dubioasă a artei stradale.
Primii artiști de acest gen sunt cei care, neavând acces la galerii, decid să-și expun lucrările în văzul tuturor. Astfel, gestul lor are o semnificație protestatară, iar spațiul public este un câmp de negociere.
Ca orice alt adolescent, străbat destul de des străzile centrului orașului și observ că mulți sunt cei care îi consideră pe cântăreți doar simpli cerșetori, însă eu încă cred că aceştia sunt împinși de dragostea pentru artă și de dorința de a o împărtăși cu toți ceilalți. Câți dintre noi am avea curajul să cântăm în fața unei mulțimi fără nicio reținere?
Depășind aspectele superficiale, arta stradală e până la urmă o artă, trebuie să o lăsăm să ne inunde și să scoată la suprafață calmul interior și zâmbete.
LOREDANA PAVEL
LOREDANA PAVEL
LOGO paper 