„Nu sunteţi normali!”

După şase săptămâni de muncă asiduă, proiectul „Teatru pentru liceeni” a ieşit în faţa mulţimii. Marţi, 28 mai, de la ora 15:00, în faţa a peste 200 de oameni, Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor a demarat proiectul. Realizatorii acestuia, Camelia Ieremiaş, Alexandra Daragiu şi subsemnatul, au primit o finanţare de la YouthBank pentru a-l materializa.

Au participat şapte licee bihorene: Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, Colegiul Naţional Octavian Goga din Marghita, Liceul de Arte, Colegiul Tehnic Mihai Viteazu şi Liceul Teologic Baptist Emanuel. Fiecare liceu a venit cu mostre de teatru unice şi interesante, de la pactul cu diavolul până la probleme ale societăţii de azi. Liceul nostru a participat cu o piesă numită „ A patra păpuşă”,  regizată de elevul Alexandru Weinberger.

Juriul a fost format din doamna Maria Mierluţ, regizor, domnul Florin Silaghi, director al Teatrului Arcadia, şi doamna Oana Cernea, scenografă la Teatrul Regina Maria.

Câştigători au fost cei de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, urmaţi pe locul doi de Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi de Liceul de Arte, locul trei.

Liceul nostru a primit premiul special pentru Cea mai bună regie, semnată de elevul mai sus menţionat.

Felicitări echipei de teatru a liceului nostru şi tânărului nostru regizor!

Dorim să mulţumim în mod special YouthBank pentru ca ne-a acordat finanţarea si pentru sprijinul susţinut, de-a lungul proiectului.

În final, domnul Florin Silaghi a acordat premiile şi a ţinut un discurs în stilul său caracteristic, spunând despre participanţi şi public: „Nu sunteţi normali”, în sensul cel mai bun.

PATRICH LORINCZ

Nu rata maine un interviu cu membrii trupei de actori de la Ghibu si deja premiatul lor regizor.

CITEŞTE ŞI:  ALEXANDRU VA FI REGIZOR DE TEATRU

3 comments

  1. Amalia's avatar
    Amalia

    Cu toţii au fost senzaţionali ! Mi-a plăcut la nebunie. Personal, cunosc câtă muncă se ascunde în spatele unui asemenea eveniment, aşa că felicitări organizatorilor şi coordonatorilor lor. 🙂

    Like

  2. ema's avatar
    ema

    Emanuel a jucat o parte a piesei “Cu usile inschise”-Jean Paul Sartre, nu “pactul cu diavolul”.

    Like

  3. Patrich's avatar
    Patrich

    Buna Ema, a fost o neintelegere, o greseala a mea de pozitionare a textului in email. Imi pare rau, acum repozitionez totul .

    Like

Leave a reply to ema Cancel reply