Memoriile unei gheişe

Probabil pe mulţi dintre noi ne interesează şi pasionează partea aceea asiatică unde nu cu toţii ne-am avânta. Dar cartea scrisă de Arthur Golden ne prezintă viaţa gheişelor din Japonia si aduce in prim-plan personajul principal, Chiyo, care a fost vândută de către tatăl său unui negustor de peşte.

memoriileChiyo impreună cu sora sa sunt vândute şi duse in Gion, în Okia, unde avea sa devină gheişă. Una din cele mai cunoscute gheişe din vremea aceea, Hatsumomo, era invidioasă pe frumuseţea lui Ghiyo şi încearcă de fiecare dată sa o păcălească şi să o facă să decadă în faţa Mamei, conducătoarea Okiei. Chiyo trebuia să parcurgă un drum dificil înainte să devină gheişă-ucenică, iar pe urmă gheişă. In ajutorul său, gheişa cea mai cunoscută şi dorită, Mameha, o instruieşte, luând-o sub protectia ei. Gheişele-ucenice erau instruite printr-o educatie severă, la şcoli speciale. Ele trebuiau să se perfecţioneze în ale actoriei, dansului, limbaj si mişcările corpului, pentru a-i face pe bărbaţi să le dorească.

Totodată ne este prezentată şi o poveste de dragoste, împărtăşită abia spre final. Chiyo ajunge o gheişă foarte cunoscută, sub numele  de Sayuri. Ea s-a îndrăgostit încă dinainte să devină gheişă-ucenică de preşedintele unei companii care fabrică lucruri electronice, care o să ii dicteze fiecare alegere pe care o va lua. Pentru a putea să se întreţină şi să aducă venituri Okiei de care apartineau, gheişele cunoscute îsi luau un danna (barbatul care le întreţineau).

Viaţa lui Chiyo nu devine mai uşoara după ce a devenit gheişă pentru ca ea era îndrăgostită de preşedinte si îsi dorea ca el să devină danna ei. În final descoperă ca preşedintele a avut un rol important în viaţa sa, el fiind acela care i-a propus Mamehăi să o instruiască, cei doi fiind împreuna in final.

Sayuri îşi deschide după războiul din Japonia o casă de ceai în New York, unde avea să aibă mulţi prieteni pe care i-a cunoscut in Japonia. Preşedintele moare, lasând-o pe Sayuri în New York, unde s-a făcut foarte cunoscută.

ALEXANDRA TOTH

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: