Într-un interviu acordat emisiunii Digicult, la Digi 24, matematicianul Solomon Marcus, membru titular al Academiei Române șiautor al unor cărți și articole de filosofie sau istoria științei și a educației, face o analiză a sistemului de învățământ românesc.
ANDA MIHUŢA
Cele mai importantedeclaratii ale lui Solomon Marcus au fost: „Trebuie schimbat întregul scenariu de desfășurare catedră – elev, care este un scenario bazat în primul rând pe modalitatea imperativă – fă cutare, scrie așa, citește așa, răspundeți cutare“; „Am văzut o profesoară care repeat următoarea stupiditate pe care uneori o văd și pe pereții unor școli: «Copilul trebuie să învețe să nu vorbească neîntrebat. Copilulmic.» Vă dați seama?Acesta este unul dintre cele mai antieducaționale principii. În Finlanda, faptul că un copil nu pune întrebări este considerat ca o situație patologică și sunt invitați părinții la discuție. Exact pe dos decât la noi.”; „Noi predăm lucruri complet prăfuite. Sunt programe în urmă cu 100 de ani, 150 de ani. Lucrurile cele mai interesante, care au apărut în stiință în ultima sută de ani, nu apar deloc în manuale”; „Elevul, în mare măsură, elevul standard, se plictisește la școală, din cauză că nu înțelege. Când înțelege, nu prea îl interesează. Și cum să iasă din această plictiseală – distracție ieftină care știți și dumneavoastră cum arată. O cultivă tot timpul și televiziunile; să ne arate cât a costat rochia de mireasă a nu știu cui, tot felul de chestiuni din astea anodine care ocupă o mare parte din emisiunile de televiziune”; „Tot ce nu mai este informație politică, ceartă politică, diverse catastrofe, asasinate, crime, furturi, cum iese din teritoriul ăsta intră în sfera anodinului, a lucrurilor nesemnificative, mărunte, care sunt numite de obicei „jurnal monden”. În cuvântul „monden” se împachetează toate lucrurile care sunt complet lipsite de valoare culturală, de valoare spirituală, de valoare artistică.”
Altfel spus. România este astfel ţara paradoxului între un învăţământ care produce în fiecare an zeci de olimpici (nu mai puţin de 80 olimpici internaţionali doar în 2009) şi un învăţământ de masă care nu este capabil să îi facă pe elevi autonomi şi pregătiţi în aplicarea cunoştinţelor dobândite de-a lungul studiilor. Din păcate, întrebarea este câţi dintre cei 80 de olimpici români vor rămâne în ţară după terminarea studiilor? Şi dacă ar rămâne 80 de olimpici, pe lângă alte câteva sute de mii de elevi care ar putea fi mult mai bine pregătiţi pentru viaţa reală încă de la ieşirea din şcoală, vor fi de ajuns pentru a schimba ceva în România?
ANDA MIHUŢA
LOGO paper 