„Putem face ce vrem, în limitele rezonabilului”

În sala festivă a liceului a avut loc joi, 27 septembrie 2012, o întâlnire cu Alexandru Nedelcu, fostul director al „Şcolii Generale” nr. 3, actualul „Onisifor Ghibu”. Domnul Nedelcu nea vorbit despre sistemul de învaţamant din străinătate şi despre luarea deciziilor în viaţa.

LAURA TAU

Şi-a început discursul prompt şi hotărât, printr-o afirmaţie bine gândită: „Putem face ce vrem, dar în limitele rezonabilului”, susţinându-şi apoi ideea printr-un enunţ: ”A fi în limitele rezonabilului e o atitudine”.

Alexandru Nedelcu a părăsit România pentru un loc de muncă într-un liceu francez din Maroc, neştiind deloc limba, decât puţinele lucruri invăţate la un curs de franceză făcut în Oradea – fapt susţinut de dânsul prin afirmaţia: „Dacă vrei, poţi”. Dupa experienţa din Maroc, a mers în Canada,unde s-a lovit de ignoranţa şi nepăsarea elevilor din sistemul de învăţământ anglo-saxon, diferiţi de elevii din Maroc, care, deşi proveniţi din familii sărace, sunt foarte dornici de învăţatura.

Pentru a ieşi din rutina cotidiană, a încercat şi meserii precum „chef” la unul dintre cele mai mari localuri din Ottawa si meseria de contabil. Însa a descoperit ca nici una dinte cele doua nu i se potrivesc, având de ales între „to be” şi „to have”. A ales „to have”, afirmând ca „to be” este cel mai important.

A încheiat discursul prin a ne spune că intenţionează sa faca o călatorie de 7 luni în America de Sud, singurul loc nevizitat de el este Antarctica, şi terminând cu citatul: „Fiecare e model pentru el însuşi! ”, lăsând loc ca fiecare sa tragă singur concluziile.

Prezenţa domnului Nedelcu a fost una foarte placută şi interesantă. Am aflat că patriotismul nu moare, singurul loc unde te poţi simţi ca acasă este locul de naştere, iar deciziile pa care le luăm ne afectează în mod direct si depind de ceea ce ne dorim noi în viaţa.

Dupa expresia celor prezenţi şi zâmbetele mulţumite, întalnirea a fost un succes fiecare rămânând cu câte o ideea pozitivă.

Leave a comment