Simboluri uitate

Toata lumea stie ca Romania are o imagine jalnica peste hotare si asta se datoreaza multor factori. Imaginea Romaniei este formata de perceptiile gresite fata de tara noastra pe care o au foarte multi straini, promovarea aproape exagerata a unor elemente negative din realitatea romaneasca, renumele pe care ii au unii dintre compatriotii nostri si altele.

PAULA BERINDE

Avem cateva elemente care sunt aproape universal recunoscute ca simboluri ale Romaniei. Pana nu demult, Romania insemna Ceausescu care dupa aproape 25 de ani de dictatura comunista si-a pus adanc amprenta asupra dezvoltarii tarii. In 1989, anul caderii blocului comunist, romanii nu au iesit in evidenta prin revolutia sau lovitura de stat sangeroasa ce a pus capat comunismului, ci prin cruzimea de care au dat dovada „conducatorii revolutiei” atunci cand au judecat cuplul dictatorial si au ordonat executia acestora chiar in ziua de Craciun.

Au urmat apoi mineriadele din 1990 si cea din 1999, evenimente ce au facut inconjurul lumii si au fost aspru judecate. Modul in care a fost preluata puterea dupa 1989, presupusa lovitura de stat de atunci si evenimentele ce au urmat au avut un rol important in formarea imaginii Romaniei democratice. Multi sunt de parere ca altul ar fi fost drumul nostru acum daca s-ar fi desfasurat altfel evenimentele din decembrie ’89.

Romania are o multime de monumente istorice, castele si cetati, manastiri, situri arheologige si monumente naturale printre care si Delta Dunarii aflata acum in pericol, toate acestea sunt foarte putin cunoscute si nimen nu face mai nimic pentru a le promova. In schimb, foarte multe elemente negative ocupa prima pagina a ziarelor europene.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: