Liceul Onisifor Ghibu a găzduit la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2011-2012 un număr-record de părinţi şi elevi. Dacă elevii claselor primare şi bobocii de liceu aşteptau cu nerăbdare începerea noului an şcolar, nu acelaşi lucru se poate spune despre elevii claselor a XII-a.
IOANA COSTA
Descurajaţi de ceea ce îi va aştepta anul acesta şi purtând în suflet umbra grea a bacalaureatului ce tocmai a trecut, au preferat sa nu asiste la acelaşi discurs pe care îl aud de 12 ani, s-au refugiat în sălile de clase, iar mai apoi în cafenelele din zonă.
Catastrofa de la examenul final de anul acesta – căci, după cum spun statisticile, doar puţin peste 46% dintre elevii din ţară au promovat – şi-a pus amprenta asupra atitudinii pe care elevii claselor terminale trebuie să o adopte, în cazul în care doresc să treacă examenul maturităţii. La acest capitol, Liceul Onisifor Ghibu se situează destul de bine: dintr-un efectiv de 121 de elevi de-a 12-a, doar patru sunt cei care nu au reuşit să promoveze în sesiunea din toamnă.
Aşadar, învăţatul mai mult, prezenţa la ore mai susţinută, atenţia sporită şi perspicacitatea sunt elementele-cheie ce-i vor face pe cei de-a doişpea absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat.











bun venit pe siteul nostru .. al elevilor de la sectia de jurnalism de la ghibu. Ii incurajam pe toti cei care vor sa-si spuna opinia cu privire la evenimente sau lucruri relationate cu acest liceu… va asteptam cu pareri !
LikeLike