În ultimii ani, produsele bio din supermarketuri sunt cumpărate tot mai des, deoarece oamenii cred că sunt mai sănătoase decât cele din piață. Ele au un aspect perfect, sunt ambalate frumos și au un certificat care le oferă cumpărătorilor mai multă încredere.
Totuși, produsele de la producătorii locali nu sunt neapărat mai puțin sănătoase doar pentru că au mici imperfecțiuni. Uneori, tocmai aspectul lor natural arată că nu au fost prelucrate pentru a rezista foarte mult timp. În plus, legumele și fructele din piață pot avea un gust mai intens, deoarece fermierii folosesc îngrășăminte naturale și își pregătesc pământul din timp.
Pentru unii adolescenți, un stil de viață sănătos înseamnă să mănânce echilibrat, să facă sport și să doarmă suficient. Mâncarea sănătoasă presupune consumul de fructe, legume și alimente proaspete, dar și reducerea produselor foarte procesate. Totuși, asta nu înseamnă renunțarea completă la dulciuri sau fast-food, ci păstrarea unui echilibru.
Adolescenții sunt preocupați de alimentație și din cauza rețelelor sociale, unde apar imagini cu persoane care au corpuri perfecte și urmează diete stricte. Dorința de a mânca sănătos se poate transforma uneori într-o obsesie.
Ortorexia nervoasă
Ortorexia nervoasă este preocuparea exagerată pentru consumul de alimente considerate sănătoase. O persoană care suferă de ortorexie poate evita foarte multe alimente, poate verifica permanent etichetele și se poate simți vinovată după ce mănâncă ceva considerat „nesănătos”. Astfel, alimentația nu mai este o plăcere, ci devine o sursă de stres și teamă.
În concluzie, un stil de viață sănătos nu înseamnă perfecțiune, ci echilibru. Este bine să alegem alimente de calitate, dar nu trebuie să fim controlați de reclame, rețelele sociale sau de frica de a mânca anumite produse.
NICOLETA POP












