BOGDAN: FC Bihor start cu stângul în Liga II

Echipa locală a oraşului nostru, FC Bihor Oradea, a promovat în Liga a II a în mai anul acesta în urma victoriei împotriva lui Ghiroda.

În luna august campionatul ligii secunde a început, acesta fiind format dintr-un total de 22 de echipe, din care 4 pot promova în liga I, iar 4 pot retrograda în liga a III a. FC Bihor joacă 21 de meciuri împotriva a 21 de echipe diferite, iar dacă dupa aceste etape echipa noastră se va clasa în primele 6 din campionat, atunci Bihorul se va califica în play off și se vor putea lupta la promovare. În caz contrar, daca Bihorul se va clasa în unul din locurile de la 22 la 7, atunci se va califica în play out si vor lupta pentru a ramane în liga II.

Primul meci al orădenilor a fost disputat pe data de 3 august pe Stadionul Iuliu Bodola, împotriva lui ACS Viitorul Targu Jiu, meci care s-a încheiat cu scorul de 0-0. Pană acum Bihorul are 6 înfrangeri, 2 egaluri si 3 victorii, acumulând un total de 11 puncte.

Foto: BOGDAN PETRICĂU

Unul dintre cele mai atractive meciuri ale sezonului a fost atunci când CSA Steaua București a venit la Oradea învingand Bihorul cu 1-0 intr-un meci în care pe stadion au fost prezenți peste 5000 de oameni. În urma unui top făcut de oficialii Ligii a II a, Bihorul are cea mai mare medie de fani din cele 22 de echipe cu o medie de 2700 spectatori pe meci, acest lucru este împresionant ținând cont că sunt echipe ca și CSA Steaua, FCU Craiova, Corvinul Huneroara etc., care sunt echipe cunoscute pentru fanii lor si pentru prezentele obișnuite în prima ligă.

Fanii se aşteptau ca Oradea să aibă un început mai bun în campionat, ținând  cont că echipa a transferat jucatori cu nume de Liga I, cum ar fi Ioan Hora, Ioan Filip, Albert Stahl si mulți alții.

Obiectivul echipei Orădene este de a nu retrograda în Liga a III a, dar fanii care vin în numar mare la stadion au pretenții mai mari de la această echipa, știind de ce sunt capabili jucatorii actuali.

Urmatorul meci al lui FC Bihor va fi acasa cu Chiajna, în data de 1 noiembrie, unde sperăm că “roș-albaștrii” nu ne vor dezamăgi.

BOGDAN PETRICĂU

BOGDAN PETRICĂU

Leave a comment