ELIZA & FABIAN: Student pentru o zi, profesor pentru o viață!

Proiectul județean Student pentru o zi, profesor pentru o viață!, aflat anul acesta la a VI-a ediție, organizat în colaborare cu Facultatea de Arte Oradea – Departamentul Arte Vizuale, ISJ Bihor și 17 unități școlare partenere din județ, este o oportunitate pentru elevii de gimnaziu și liceu să se intersecteze, prin realizarea unei activități, preț de câteva ore, cu mediul academic.

Experiența acumulată în edițiile anterioare, impactul avut asupra grupului țintă, multitudinea creaților realizate în acest proiect și expunerea lor într-un spațiu public, conduc către susținerea continuării acestui demers educațional în același format și sperăm noi ca și generațiile următoare vor beneficia de acest proiect, pentru că considerăm că chiar merită.

La prezentarea în luna octombrie a acestui proiect la clase de către doamna prof. Violeta Jăhăleanu, și-au exprimat intenția de participare un număr de 12 elevi ai colegiului, care au așteptat planificarea impusă de facultate, cu răbdare, până în luna aprilie.

La activitatea planificată pe data de 16.04.2024, au participat un număr de 12 elevi din clasele: a VII-a F, a X-a C, a X-a D, a XII-a B de la Colegiul Național Onisifor Ghibu Oradea, printre ei aflându-se și elevii angrenați în proiectul local O comunitate, o voce împotriva consumului de droguri!, realizat în cadrul Concursului Național Să călcăm pe iarbă și Concursul Național de Proiecte Antidrog Împreună, oferind prin prezența și implicarea lor exemple pozitive de bună practică și de petrecere a timpului liber ca alternativă la consumul de droguri în rândul adolescenților.

Violeta Emilia Jăhăleanu, profesor coordonator

Am fost întâmpinați la poartă de către domnul lector universitar Slezinger Marcel – secția Design, care ne-a prezentat atelierele panotate cu lucrările studenților, ne-a povestit și despre istoria design-ului, despre Școala Bauhaus, ne-a explicat ce urmează să realizăm împreună, metoda de lucru și maniera în care vor utiliza matrițele, modalitatea de turnare a ghipsului în această formă, și după uscare, urmare a desprinderii ghipsului de matriță să obținem piesa aleasă inițial din variantele puse la dispoziție. Piesele rezultate – tura, nebunul, regele, regina și pionul – poate se vor reuni la un moment dat pentru a fi folosite într-o competiție de șah organizată la nivelul școlii.

Activitate a fost cu adevărat împlinitoare, plină de sens și calm, în încercarea fiecărui participant de-a crea prin forme, o fărâmă din ceea ce ei sunt. Au socializat, au zâmbit, au făcut magie din apă și ghips. Imaginile vor valida cu siguranță cele scrise în cuvinte și vor demonstra că talentul are nevoie de muncă, seriozitate și statornicie pentru a fi șlefuit, devenirea face parte din noi, pas cu pas, în fiecare zi.

Proiectul județean Student pentru o zi, profesor pentru o viață! pare să fie o experiență valoroasă pentru elevi, oferindu-le oportunitatea de a interacționa cu mediul academic și de a-și dezvolta abilitățile artistice. Participarea lor entuziastă și implicarea în activități demonstrează beneficiile acestui demers educațional. Este îmbucurător să observăm cum aceste inițiative îi inspiră pe tineri să exploreze pasiuni sănătoase și să ofere exemple pozitive în comunitatea lor.

Îi mulțumim nespus de mult doamnei Violeta Emilia Jăhăleanu, profesor coordonator, care ne-a ajutat si ne-a oferit si anul acesta aceasta o experiență foarte interesantă.

ELIZA MOȚ, FABIAN IAKAB

Leave a comment