MONICA & DARIA: Avanpremieră la Waves Festival România 2024

Waves Festival – ediția a treia este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale programate în această vară, nu doar în Oradea, ci la nivelul întregii Românii! Un eveniment creat special pentru a pune în valoare stațiunile termale Băile 1 Mai și Băile Felix, unice în zonă, prin amplitudinea și dimensiunea sa.

Acest festival se va desfășura în data de 12-14 Iulie 2024. Unde? La Ștrandul cu Valuri Băile 1 Mai, comuna Sânmartin, județul Bihor.

Biletele se pot achiziționa accesând contul lor de Instagram, iar mai apoi link-ul din bio.

Prima tranșă de bilete a fost pentru General Access 79 de lei, pentru copii până în vârstă de 18 ani 59 de lei și biletul VIP 300 de lei. Săptămâna aceasta trebuie să apară tranșa a doua și bineînțeles că prețurile se vor mări.

Anul trecut au fost mulți artiști cunoscuți în rândul tinerilor, dar și în al adulților: BUG MAFIA, ANDIA, THE MOTANS, MARKO & BACOVIA, DELIA și mulți alți DJ, precum VISION, ALBWHO, PARTIDUL KISS FM, care au mixat până dimineața.

Pentru anul acesta încă nu au anunțat oficial niciun artist, dar ne-au dat câteva indicii pe contul lor de Instagram. Cu siguranță vom rămâne surprinși săptămânile următoare, când vor anunța câte unul dintre artiști. Dacă ai un artist preferat pe care ai vrea să-l vezi live, s-ar putea ca dorința ta să devină realitate lăsând un comentariu pe pagina lor de Instagram la postarea din 17 martie.

Numărătoarea inversa a început oficial. Adună-ți prietenii și creați amintiri care vor dura pentru toată viața. Ușile se deschid începând cu ora 17:00. Vino și fii parte din istorie!

În opinia noastră, Waves Festival este cel mai unic și frumos festival de vară din Bihor la care am luat parte. Acesta îți oferă toate posibilitățile de a te simți bine alături de gașca ta, indiferent de vârstă. De la food court pentru mâncare la locuri special amenajate pentru copii și nu numai, artiști special aleși pentru fiecare gust muzical în parte și multă distracție. Merită ca măcar o dată în viață să participi la acest festival și cu siguranță vei dori să revii.

Așa că nu rata cel mai mare festival de vară din Bihor!

Vino să împărtășești multe zâmbete alături de noi!

MONICA COITA, DARIA JEREMIAȘ


Leave a comment