În data de 26 martie, elevii clasei a II-a C, îndrumați de doamnele Marian Marcela și Marian Rodica, au realizat o activitate deosebită, în așteptarea Sfintei Sărbători de Paști.
În primul rând, miza principala a acestei activitati a fost aceea de a-i învăța pe copii despre importanța respectării tradițiilor religioase și a valorilor spirituale asociate postului.



De asemenea, implicarea în activități practice precum pregătirea produselor de post îi învață pe elevi abilități practice și sociale importante, cum ar fi munca în echipă, urmărirea instrucțiunilor și dezvoltarea creativității, în timp ce respectă regulile impuse de post.
Activitatea a reprezentat o modalitate minunată de a integra învățarea academică cu experiențe practice și de a promova înțelegerea interculturală și respectul pentru diversitatea religioasă.
Desi copiii au marturisit ca au avut emoții în urma activitatii, acestea au dispărut în momentul in care au inceput sa pregateasca produsele de post. După activitate, elevii au consemnat câteva gânduri, sub formă de texte.

Multumim doamnelor profesoare Marcela Marian si Rodica Marian pentru generozitatea cu care ne-au împărtășit informatiile legate de această activitate.
ELIZA MOȚ, ARIS DEJEU












