La începutul ceremoniei, inițiatorul și coordonatorul proiectului Erasmus Feeling blue? Go Green!, doamna prof. Lucia Cighir, ne-a prezentat invitații din țările partenere – Franța, Portugalia, Spania. Aceste cadre didactice au venit însoțite de elevi ai domniilor-lor, aflați și ei la prima vizită în România.
Dl director al colegiului, prof. Iulius Timar, li s-a adresat apoi celor prezenți, exprimând aprecieri pentru efortul depus în cadrul proiectului Erasmus, subliniind și importanța proiectului pentru conștientizarea problemelor de mediu existente la nivel local, dar și internațional.





Colegiul Național Onisifor Ghibu are deja un parcurs de cinci ani de participări la proiecte Erasmus, dar proiectul Feeling Blue? Go Green! este primul proiect Erasmus de parteneriat strategic și schimb interșcolar pe care instituția noastră îl coordonează (în proiectul anterior de același tip, intitulat DECH – Dimensions of European Cultural Heritage, am fost parteneri, coordonatorul fiind școala din Polonia).
În intervenția sa, domnul inspector școlar general, prof. Horea Abrudan, a vorbit despre importanța cunoașterii altor culturi, sens în care Colegiul Ghibu oferă oportunități excelente.
Au mai luat cuvântul domnul Ionuț Tirla, ca reprezentant al Consiliului Local al municipiului Oradea, care a subliniat faptul că preocuparea pentru ecologie este comună atât la nivel de colegiu, cât și la nivel de municipiu, date fiind schimbările prin care trece urbea noastră în prezent.
Doamnele inspector școlar Luminița Citrea și Mihaela Biriș, alături de domnul Radu Hora, reprezentant al FSLI, au completat lista celor care ne-au onorat cu prezența lor în această zi.
Dna prof. Cighir a prezentat asistenței trei videoclipuri despre frumusețile și tradițiile României, Bihorului și Oradiei.
Vorbind din partea Agenției de protecția mediului Bihor, dna Dorina Radoveț a elucidat conceptul de economie circulară, subliniind importanța refolosirii și reciclării materialelor, în acest fel cruțând ce se mai poate din resursele naturale, ca și importanța luptei pentru conservarea biodiversității. Un obiectiv al României este ca până în anul 2025 municipalitatea să folosească 55% din ceea ce la ora actuală se consideră deșeu.
S-a mai prezentat și un colaj cu activitățile desfășurate de elevi și profesori în primii doi ani de la aprobarea proiectului.
În a doua parte a reuniunii, a venit rândul oaspeților străini să își prezinte țara, cultura și specificul fiecăreia, ca și preocupările școlii pe care o reprezintă în legătură cu mediul înconjurător și ecologie. În câteva clip-uri video, am făcut cunoștință cu câteva metode de învățământ aplicate în școlile respective, realizate în zile de cursuri obișnuite și antrenând elevi din toată școala respectivă.
Ultima activitate a fost degustarea produselor cuprinse în International Lunch (prânzul internațional), moment foarte apreciat atât de elevii noștri, cât și de oaspeți, care au avut astfel prilejul de a face un schimb gastronomic autentic și de a se delecta cu câteva specialități din bucătăria creola, cea spaniolă și portugheză, alături de produse românești.
La final, dna Cighir a avut amabilitatea de a ne oferi o scurtă declarație:
Vom reveni cu detalii despre următoarele activități – programul în curs se desfășoară până vineri, inclusiv.
SARAH POP, NICOLE JUCA
Filmare: PATRICIA SIMIONAȘ
