Există oare cuvinte potrivite pentru un final, ceva ce poți să îi spui unei persoane ca să o încurajezi și să o îndrumi pe calea pe care va merge în viață?
Indiferent de ce ți se va spune, într-un astfel de moment este imposibil să nu fii cuprins de sentimente diverse, de gânduri îndreptate spre ceea ce va urma, amintiri legate de tot ce ai trăit și, inevitabil, analizarea persoanei care ai fost și a persoanei care ai devenit.
Se poate spune că timpul este un pansament al sufletului, că te ajută să uiți și să poți continua, însă momentele pe care le trăiești, situațiile prin care treci și gândurile care apar neîncetat, nu reprezintă de fapt viața, sentimentul de a trăi?
Privind acum în urmă la cei patru ani de liceu, la ceea ce mi s-a spus mereu că va fi cea mai frumoasă perioadă a vieții, îmi dau seama că „a trăi frumos”, a fi fericit și a te simți împlinit nu ține de nimeni altcineva decât de propria persoană, de conștientizarea interioară a faptului că viața chiar poate fi așa cum ți-o faci și cum alegi să o trăiești.
Pot spune că începutul liceului a reprezentat începutul unei schimbări atât de majore, încât viața mea s-a modificat complet. Nu mă gândeam vreodată că voi avea șansa de a-mi face vocea auzită, de a putea să exprim deschis exact ceea ce simt, împărtășind și celorlalți, fără teama de a fi judecată sau contestată pentru imposibilitatea de a atinge perfecțiunea, sau pentru standardele în care nu mă încadram adesea.
Simt și un regret față de faptul că în unele momente în care aveam de gând să scriu, mă lăsam pradă blocajului și renunțam ușor, poate chiar prea repede, deoarece credeam că nu voi reuși să pun în cuvinte ceea ce gândesc și nu voi fi mulțumită, aflându-mă în căutarea perfecțiunii și atât de departe de ceea ce conta cu adevărat.
Ceea ce îmi lipsește prea des este curajul. Curajul de a-mi face simțită prezența, de a mă face auzită, de a lăsa mai mult de la mine în fiecare situație.
Am învățat faptul că momentele chiar sunt unice, iar dacă nu știi să le prețuiești când ai ocazia, ești singurul pierzător. O greșeală în acest sens este să aștepți tot timpul ceva anume, un lucru care nu este concret, pentru că niciodată nu știi unde te va duce viața și astfel trăiești într-un viitor incert, inexistent, construit doar din propriile aspirații, într-o lume ideală, amăgitoare.
Întotdeauna am căutat perfecțiunea, dar nu am fost niciodată nici măcar pe aproape de a o găsi, am eșuat mereu. Știu că nu am fost fiica, sora sau eleva perfectă, nu am fost colega sau prietena care speram că pot să fiu, iar singurul lucru care mă dezamăgește acum este faptul că nu am încercat mai mult.
În final, îmi doresc ca măcar o dată să fi ajutat pe cineva un cuvânt pe care l-am spus sau un sfat care mi-a fost cerut, pentru că pentru mine a contat tot ce am învățat de la fiecare persoană pe care am avut ocazia să o cunosc, am preluat modele pe care cu siguranță le voi urma în viață, toată această perioadă ajutându-mă să îmi aleg drumul pe care vreau să îl urmez.
Astfel, vreau să le mulțumesc din suflet profesorilor și colegilor pentru ceea ce a însemnat liceul, rămânând o amintire eternă a adolescenței; de asemenea, paginii LOGO Paper pentru că mi-a fost voce timp de patru ani!
DELIA AVRAM
LOGO paper 