Astăzi vom vorbi despre unul dintre elevii cu care colegiul nostru se mândrește. Elevă în clasa a VII-a C, Vanessa Nocaci face parte din acești elevi.
Aceasta a participat recent la un campionat de tenis de câmp, unde a obținut rezultate deosebite – mai exact, chiar locul I pe plan național.
Am avut onoarea de-a obține de la Vanessa o declarație, în care am putut să-i adresăm câteva întrebări, pentru a o cunoaște mai bine. Vanessa ne-a vorbit despre experiența sa de șase ani în ceea ce privește acest sport de performanță.
Vanessa ne spune că această pasiune a început la antrenamentul verișoarei sale, unde pur și simplu s-a îndrăgostit de teren.
Dorința ei este de a ajunge printre primele zece jucătoare din lume și, de ce nu, mai târziu chiar locul I mondial.
Pentru acest campionat, Vanessa recunoaște că a fost necesară foarte multă muncă și determinare – concret, a muncit patru luni de zile, cu o dedicare de 100% la antrenamente, pentru a obține cel mai bun rezultat la cel mai important turneu al anului.
Anul 2020 pentru Vanessa nu a fost cel mai bun. Aceasta ne-a împărtășit accidentarea sa, care a împiedicat-o să joace două luni. Și recuperarea a fost una dificilă, în accidentare fiind afectată zona genunchiului drept.
Modelul Vanessei în sport este Bianca Andreescu, datorită complexității cu care joacă la doar 19 ani, și îi urmărește toate meciurile, chiar și Grand Slam-ul pe care Bianca la câștigat. Acesta ne spune că este un model pentru ea datorită faptului că nu se lasă niciodată și luptă pentru fiecare punct în meci.
Antrenorul Vanessei este dl Horia Matei, iar doamna Dana Marinău, profesor de sport al Colegiului Național Onisifor Ghibu Oradea, îi asigură pregătirea fizică.
Îi mulțumim Vanessei pentru timpul acordat, îi urăm mult succes pe viitor la cât mai multe premii.
Don’t give up, girl!
CRISTINA IVANCOV, SONIA BAIDUC